Logo Realitatea.md

Alegeri parlamentare anticipate în Marea Britanie. Rezultatul scrutinului va decide soarta Brexitului

12 Decembrie 2019, 09:15 // În lume

Britanicii sunt astăzi chemaţi la urne pentru al treilea scrutin parlamentar în mai puţin de cinci ani. Mai mult decât altceva, rezultatul va decide soarta Brexitului, acum în impas.

Acesta este şi motivul pentru care premierul conservator Boris Johnson a convocat alegerile anticipate. El speră să obţină majoritatea absolută care îi lipsea pentru a debloca situația și a scoate Regatul din UE în condițiile sale.

Rivalul la funcţia de premier este laburistul Jeremy Corbyn, care le-a promis cetăţenilor o schimbare adevărată după 10 ani de guvernare conservatoare. Un sondaj publicat acum două zile arată că victoria va fi a lui Boris Johnson.

Ce spun britanicii:

„Să fiu sincer, nu am cu cine. Nu-mi place niciunul dintre principalii candidaţi, deci e greu.”

„Cred că a fost foarte multă ostilitate în campanie, foarte mult zgomot, foarte multe discuţii în contradictorii.

„Liderii şi parlamentarii au încercat să doboare partidul rival, în loc să-şi promoveze politicile şi ideile în rândul cetăţenilor”.

„Cred că e foarte multă confuzie în rândul multor oameni”.

Niciunul nu spune adevărul. Pur şi simplu nu sunt sinceri, îşi urmăresc doar propriile interese, nu îi interesează de noi. Voi vota, dar încă nu m-am hotărât cu cine. Mă voi hotărî abia când voi ajunge în cabina de vot, aşa cred”.

Promisiunile făcute de Boris Johnson

„Votați Partidul Conservator, îndepliniți Brexit și ajutați țara noastră să meargă mai departe”, a declarat Johnson într-un mesaj video adresat alegătorilor.

Campania acestuia s-a bazat pe promisiunea de a retrage Marea Britanie din Uniunea Europeană la 31 ianuarie. Acordul negociat cu Bruxellesul este „pregătită să îndeplinească Brexit” dacă formațiunea sa politică va obține o majoritate în Parlament, a declarat premierul.

Johnson, în vârstă de 55 de ani, a promis de asemenea că va limita imigrația și că va negocia acorduri comerciale post-Brexit cu Statele Unite și alte țări non-UE.

Liderul opoziției, Jeremy Corby, a promis că Partidul Laburist va negocia un acord mai bun pentru Brexit, care va fi supus unui nou referendum.

Aproximativ două treimi din alegători, sau aproximativ 30 de milioane, sunt așteptate la urne în scrutinul legislativ de joi.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5542 0.5730%
USD USD 17.6060 0.6178%
RUB RUB 0.2851 0.0000%
RON RON 4.0921 0.5801%
UAH UAH 0.7257 0.7917%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile
15 ian, 16:21 //

(GALERIE FOTO) Cum arată restaurantul unde Dodon și socialiștii au chefuit aseară și ce prețuri afișează localul pentru servicii

15 ian, 15:32 //

Socialiștii și Dodon au dat aseară un chef într-un restaurant de lux din Capitală. Securitatea în zonă a fost asigurată de poliție și SPPS (VIDEO)

20 ian, 11:00 //

LIVE! Procuratura Generală: Prezentarea rezultatelor controalelor desfășurate la Procuratura Anticorupție și Procuratura pentru Combaterea Criminalității și Cauze Speciale

17 ian, 12:39 //

Ioniță: „România a finanţat multe în Republica Moldova, fără să primim măcar un cuvânt de mulţumire”

16 ian, 10:00 //

LIVE! Artistul Ștefan Petrache este condus pe ultimul drum. Rudele, prietenii, colegii îi aduc omagiu

16 ian, 15:31 //

Dodon, despre vacanțele de lux: Ieri cineva voia să se scalde cu mine, azi altcineva caută foto unde-s în chiloți de baie

16 ian, 17:49 //

foto: autosalubritate.md Șoferii de la „Autosalubritate” se plâng primarului pe condițiile proaste de muncă și salariile mari ale șefilor: „Nu suntem socotiți de oameni”. Ceban nu (le) răspunde

17 ian, 15:17 //

Foto: adevarul.ro Povestea unei jurnaliste, originare din Chișinău, care a emigrat în '89 în SUA. „Când doi miliţieni m-au dus la secţie...”

17 ian, 10:32 //

Foto: novostipmr Tiraspolul a anunțat că restricționează accesul mașinilor cu numere de înmatriculare RM

21 ian, 09:16 //

Colaj: realitatea.md (VIDEO) Infidelitate la un meci de fotbal. Au crezut că nu îi vede nimeni, dar camerele erau pe ei