Logo Realitatea.md

Alegerile prezindențiale din toamnă ar putea fi amânate, dacă va fi instituită o nouă stare de urgență

03 Aprilie 2020, 16:16 // Politica

Președintele Igor Dodon afirmă că alegerile prezidențiale, care urmează să aibă loc în toamnă, ar putea fi amânate în cazul declarării unei noi stări de urgență, în condițiile în care unii specialiști din sănătate estimează că în toamnă ar putea exista un al doilea val de îmbolnăviri cu noul tip de coronavirus. Declarațiile au fost făcute de șeful statului, în cadrul unui live al emisiunii „Președintele răspunde”.

În primul rând, noi nu ne gândim acum la alegeri. Eu cred că la alegeri se gândesc oponenții noștri mai mult, care deja se văd în campanie electorală. Noi avem alte priorități”, a declarat Igor Dodon.

Șeful statului a menționat că, potrivit procedurii legale, alegerile, fie ele prezidențiale, parlamentare, pot fi amânate doar în cazul stării de urgență. Starea de urgență, care este instituită acum, se finalizează pe 15 mai, însă ea poate fi prelungită în funcție de evoluția situației. Și dacă se ajunge la o nouă stare de urgență, evident alegerile vor fi amânate.

„Sper foarte mult să nu ajungem la această situație. Dar din nou, alegerile prezidențiale nu sunt o prioritate pentru mine personal și cred că nici pentru Guvern. Trebuie să depășim această situație, pe urmă revenim la tot ce ține de agenda politică”, a notat președintele.

Până în prezent în Republica Moldova au fost confirmate 505 cazuri de infectare cu noul tip de coronavirus, iar numărul deceselor asociate cu COVID-19 a ajuns la șapte.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4833 -0.3029%
USD USD 17.3920 -0.6058%
RUB RUB 0.2515 -1.3339%
RON RON 4.0272 -0.1908%
UAH UAH 0.6518 -0.1991%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile