Logo Realitatea.md

Alertă de coronavirus pe aeroportul din Timișoara, după ce a sosit un avion de la Bergamo

23 Februarie 2020, 16:00 // În lume

O sută de pasageri care așteptau să se îmbarce spre Treviso, Italia, de pe aeroportul Timișoara sunt blocați pe pistă. E alertă de coronavirus, pentru că avionul care urma să plece la Treviso tocmai sosise de la Bergamo, iar autoritățile ar fi decis să fie oprit la sol pentru o dezinfecție de urgență. Românii care aveau programat zborul spre Treviso așteaptă acum o altă aeronavă a companiei aeriene, transmite Digi24, după ce a primit mai multe imagini de la un telespectator.

Captare video

Ministerul Sănătății al României transmite, pe de altă parte, că nu are date despre operatiunea de dezinfecție a aernbavei sosite din Italia la Timișoara.

O parte dintre românii care urmau să decoleze azi de la Timișoara spre Treviso au și renunțat la călătorie și, de teama situației din Italia, au decis să rămână în România.

Purtătorul de cuvânt al DSP Timiş, Cornelia Bubatu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că instituţia pe care o reprezintă a fost alertată de Serviciul de Ambulanţă că în avionul care ateriza la Timişoara de la Bergamo se află două fete care vizitaseră Lombardia, regiune afectată de coronavirus. La aeroport cei de la DSP Timiş au constatat că era vorba, de fapt, de trei tinere despre care existau informaţii că vizitaseră Lombardia. Specialiştii au verificat starea de sănătate a fetelor şi au aflat de la ele că nu au fost în zone contaminate din Italia. Preventiv, însă, cele 3 fete vor sta 14 zile în carantină acasă.

Cu aproape 120 de contaminări și două decese din cauza noului coronavirus, Italia este prima țară din Europa care pune orașe întregi sub carantină. S-au închis școli, spitale, tribunale, restaurante magazine.

Citeste tot despre: coronavirus, Romania, Timișoara
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4833 -0.2795%
USD USD 17.3920 -0.2792%
RUB RUB 0.2515 -0.7106%
RON RON 4.0272 -0.2551%
UAH UAH 0.6518 -0.2754%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile