Logo Realitatea.md

Alexandru Tănase contrazice PSRM-ul: Comisia de la Veneția poate examina și legile intrate în vigoare

11 Noiembrie 2019, 15:29 // Actualitate

Partidul Socialiștilor duce opinia publică în eroare atunci când declară că Comisia de la Veneția nu avizează legile intrate în vigoare. Cel puțin un astfel de caz a avut loc acum câțiva ani când experții Comisiei de la Veneția au dat aviz legii cu privire la interzicerea simbolurilor comuniste, precizează reprezentantul permanent al Republicii Moldova la Comisia de la Veneția și fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase.

Contactat de deschide.md, Alexandru Tănase, a declarat că au existat diferite precedente când au fost examinate atât proiectele de legi, cât și legile intrate în vigoare. „Chiar în perioada când am fost președintele Curții, eu am cerut opinia Comisiei de la Veneția privind Legea simbolicii comuniste care era intrată în vigoare și am obținut acel aviz. Unele modificări la Codul Electoral, la fel, au fost examinate după intrarea în vigoare, amintiți-vă de toate opiniile care erau despre pragul electoral. Totuși, preferabil e să fie înainte, pentru a evita niște situații mai delicate”, a menționat Alexandru Tănase.

Întrebat dacă PSRM ar putea, în acest context, să accepte propunerea Maiei Sandu, fostul președinte al CCM a declarat că în acest caz, problema ar fi de o altă natură. „Din moment ce această angajare de răspundere va ajunge să fie text de lege, Maia Sandu va fi obligată se desemneze candidații și eu nu văd un temei legal ca să nu desemnezi candidații în timp ce deții interimatul funcției. Cel mai potrivit este ca în asemenea situații să se clarifice cât de legal și cât de constituțional sunt aceste inițiative și mai apoi să purceadă la drum, dar în condiții de criză lucrurile nu întotdeauna merg pe scenariile bune”, a punctat fostul președinte al CCM.

Amintim că, Maia Sandu le-a propus partenerilor de coaliție să-și retragă moțiunea, iar dânsa promite să nu preselecteze nici un candidat la funcția de procuror general, până nu va veni avizul Comisiei de la Veneția. Ulterior, reprezentanții PSRM au declarat că nu vor da curs propunerii Maiei Sandu și insistă pe poziția anterior exprimată.

Citeste tot despre: Alexandru Tănase
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.2828 0.3539%
USD USD 17.3212 -0.1107%
RUB RUB 0.2742 0.5501%
RON RON 4.0350 0.3681%
UAH UAH 0.7352 0.0272%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile
11 dec, 11:42 //

colaj: realitatea.md File cu lista beneficiarilor finali ai fraudei bancare din raportul Kroll 2, despre care Stoianoglo spunea că nu există. Slusari confirmă autenticitatea (DOC)

08 dec, 14:53 //

Foto Simbol S-a urcat beat la volan și s-a tamponat cu mașina într-un pilon. Două adolescente au decedat, iar alți trei tineri, grav răniți

13 dec, 11:54 //

colaj: realitatea.md Noi discuții secrete în „chat-ul procurorilor”! Suspendat din funcție, Viorel Morari indică procurorilor Anticorupție cum să împiedice controlul dispus de Stoianoglo (FOTO)

11 dec, 14:08 //

colaj: realitatea.md Puteau ajunge în orfelinate sau aziluri de bătrâni! Loturi de haine și încălțăminte, distruse de Serviciul Vamal cu buldozerele

10 dec, 16:34 //

Țuțu a fost anunțat în căutare internațională de către Interpol. Se cunoaște unde se află în prezent acesta

09 dec, 19:35 //

colaj: realitatea.md Șeful suspendat al PA îl confruntă pe Stoianoglo! Decizia procurorului general, atacată în instanță. Morari: Am mai avut așa „pricoale”

13 dec, 14:34 //

Nouă percheziții la foști factori de decizie VictoriaBank și „un fost guvernator” BNM în dosarul „furtul miliardului”, desfășurate de PA

10 dec, 10:00 //

LIVE! Anatolie Postică, ex-șeful SPIA, susține conferința: „Escrocheriile imobiliare. Investigația jurnalistică realizată de România Breaking News. Cazuri concrete de corupere a funcționarilor din procuratură și alte instituții din RM

12 dec, 14:39 //

Ion Sturza: Viorel Morari vrea să scape de răspunderea penală pentru crime împotriva moldovenilor

10 dec, 13:01 //

Alexandr Stoianoglo a numit un nou procuror-șef interimar al PCCOCS