Logo Realitatea.md

Alexei Navalnîi revine astăzi în Rusia. Poliția rusă așteaptă deja să-l rețină direct la aeroport

17 Ianuarie 2021, 13:19 // În lume

Opozantul rus Alexei Navalnîi, care acuză Kremlinul că l-a otrăvit vara trecută, urmează să revină duminică la Moscova, în ciuda dorinţei exprimate de autorităţile ruse de a-l aresta şi posibil de a-l condamna la mulţi ani de detenţie, relatează DPA şi Reuters.

În vârstă de 44 de ani, Navalnîi urmează să se îmbarce într-un avion al companiei ruse Pobeda de pe noul aeroport din Berlin, BER, şi să ajungă la ora locală 19.20 (16.20 GMT) pe aeroportul Vnukovo din Moscova, scrie Agerpres.

Opozantul a făcut apel la susţinătorii săi să îl întâmpine acolo. Procuratura din Moscova a atras atenţia să nu aibă loc manifestaţii neautorizate la aeroport şi a ameninţat că, în caz contrar, vor fi luate măsuri.

După o tentativă de a fi asasinat cu agentul neurotoxic Noviciok, Navalnîi s-a recuperat în Germania începând din august.

Critic dur al preşedintelui rus Vladimir Putin, Navalnîi şi-a anunţat miercuri decizia de a se întoarce din Germania în Rusia, spunând că îi este dor de Moscova şi că nu este interesat de ceea ce el a numit procesele fabricate împotriva sa.

El a mai spus că nu a intenţionat niciodată să rămână în afara Rusiei, pentru că nu şi-a părăsit niciodată ţara de origine de bunăvoie şi că a ajuns în Germania "într-o cutie de resuscitare".

Joi, serviciul penitenciar din Moscova a anunţat că va face totul pentru a-l aresta imediat ce va ajunge în Rusia, acuzându-l că nu a respectat condiţiile unei eliberări condiţionate după o condamnare la închisoare cu suspendare pentru delapidare, într-un caz din 2014 despre care Navalnîi spune că a fost fabricat.

Mașini ale poliției deja sunt în așteptarea acestuia pe aeroport.

Foto: meduza.io

Aleksei Navalnîi a fost transferat în august 2020 în Germania, la spitalul Charite din Berlin, după ce i se făcuse rău la bordul unui avion care îl aducea din Siberia la Moscova. El a fost externat la 23 septembrie, după ce, conform spitalului, starea sa "s-a îmbunătăţit suficient".

Germania, sprijinită de aliaţii săi, a afirmat că opozantul preşedintelui rus a fost victima unei otrăviri cu un agent neurotoxic din familia Noviciok.

Navalnîi a dat vine pentru otrăvire pe FSB, serviciul secret al Rusiei, la ordinele lui Putin. Liderul rus a respins acuzaţiile. Oficiali ruşi au refuzat într-o primă fază să accepte şi că Navalnîi a fost otrăvit.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 21.3426 0.1835%
USD USD 17.4546 -0.4227%
RUB RUB 0.2368 0.0422%
RON RON 4.3784 0.2129%
UAH UAH 0.6257 -0.3186%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile