Logo Realitatea.md

Ambasadorul rus Muhametșin s-a ales cu o distincție de stat de la Dodon, la sfârșit de mandat

03 Iulie 2018, 13:11 // Actualitate

Președintele Igor Dodon i-a conferit ambasadorului Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Farit Muhametșin o distincție de stat ”în semn de profundă gratitudine pentru contribuția substanțială în dezvoltarea și consolidarea relațiilor bilaterale”. Despre aceasta l-a anunțat șeful statului în cadrul unei întrevederi, în care au ”făcut un schimb de opinii despre situația politică din ţară și peste hotare, dar și despre perspectivele de colaborare pe viitor”.

Foto: facebook.com/Igor Dodon

”Ținând cont de faptul că mandatul de ambasador al domnului Farit Muhametșin este pe final, i-am mulțumit diplomatului pentru activitatea desfășurată în țara noastră în vederea consolidării raporturilor de colaborare dintre statele noastre și sprijinul acordat pe perioada mandatului”, scrie Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

Realitatea.md amintește că mandatul lui Farit Muhametşin expiră în acest an, iar Vladimir Putin a semnat deja un decret de numire a unui nou ambsador rus în Republica Moldova. Este vorba de diplomatul Oleg Vasneţov, care ocupă funcţia de şef al departamentului pentru relaţiile cu subiecţii federali, Parlamentul şi uniunile obşteşti ale Ministerului de Externe. Acesta are peste 40 de ani lucraţi în MAE de la Moscova.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.6429 -0.4624%
USD USD 18.1596 -0.2434%
RUB RUB 0.2876 -0.6220%
RON RON 4.3730 -0.5051%
UAH UAH 0.6939 -0.4019%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile