Logo Realitatea.md

Andrian Candu, la Kiev: „Obiectivul zero al colaborării noastre trilaterale este să reconectăm regiunea la Europa”

09 Iunie 2018, 11:14 // Actualitate

„Obiectivul zero al colaborării noastre trilaterale este să reconectăm regiunea la Europa”, a declarat președinte Parlamentului Andrian Candu, în cadrul ceremoniei de deschidere a celei de-a doua Conferințe interparlamentare de nivel înalt Georgia, Moldova și Ucraina: Consolidarea componentei interparlamentare a cooperării regionale și în domeniul securității, prin dezvoltarea colaborării cu UE și NATO, care se desfășoară zilele acestea la Kiev, Ucraina.

„Avem nevoie de o cooperare structurată dintre Moldova, Georgia și Ucraina, țări care se confruntă cu provocări comune, au aspirații comune și statut de state asociate UE. În aceste condiții, împreună pot fi identificate soluții comune și împărtășite cele mai bune practici", a spus Andrian Candu.

Președintele Parlamentului a vorbit despre cooperarea dintre cele trei țări și UE pe domeniul comerț, transport, energie și IT, fapt ce va genera noi oportunități pentru aderarea la piața unică și aplicarea standardelor UE în regiune. De asemenea, oficialul a punctat necesitatea unor acțiuni comune pentru promovarea intereselor și aspirațiilor celor trei state pe plan internațional.

„În Uniunea Europeană, națiuni diferite au învățat să lucreze împreună, să asigure pace, stabilitate și prosperitate pentru toți locuitorii, prin cooperare. Avem nevoie și noi de suport din partea UE și a Statelor Unite ale Americii", a menționat președintele Legistativului.

Conferința interparlamentară de nivel înalt Georgia, Moldova și Ucraina se desfășoară la Kiev în perioada 8-10 iunie. La această reuniune va fi semnat un document care va crea Asambleea parlamentară Moldova, Georgia și Ucraina.

Prima conferință interparlamentară de nivel înalt Moldova, Georgia și Ucraina a avut loc la 2 martie la Chișinău, când cei trei președinți de Parlamente s-au angajat să-și  unească eforturile pentru promovarea unor politici comune de apărare și securitate. 

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3507 0.3178%
USD USD 17.4143 -0.5443%
RUB RUB 0.2721 0.1104%
RON RON 4.0695 0.2784%
UAH UAH 0.7026 -1.0980%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile