Logo Realitatea.md

Andrian Candu: Banca de Economii a început să fie devalizată din 2010

17 Septembrie 2019, 08:07 // Economie

Deputatul democrat Andrian Candu, fost președinte al Parlamentului, susține că Banca de Economii a început să fie devalizată din anii 2010-2011. Potrivit lui, în acea perioadă portofoliul de credite neperformante a crescut aproape cu 100%. Declarația a fost făcută potrivit IPN la emisiunea „Cutia neagră” de la postul de televiziune TV8.

„Haideți să vorbim despre unde a început problema Băncii de Economii – de la administrarea proastă a BEM, frauduloasă încă din anii 2010-2011. De fapt, gaura s-a creat din așa-numitele credite neperformante. Se dădeau în stânga și în dreapta credite, în baza unor relații, fără să fie acoperite și când se ajungea că acel cineva care a luat credite nu mai există sau nu mai vrea să le întoarcă, se făcea un fel de „ride off”, așa se numește în engleză – „îl iertăm pe ăsta, pe celălalt pentru că este cumătru” și așa s-a format gaura”, a declarat Andrian Candu.

Potrivit lui, banii din garanțiile de stat au fost acordați după ce a fost introdusă administrare specială la cele trei bănci – BEM, Banca Socială și Unibank.

Andrian Candu susține că doar BNM decidea când și cât le oferă băncilor și doar după ce intră cu administrație specială, iar Ministerul Finanțelor garantează suma. În plus, democratul spune că alocarea banilor din bancă de către administrator urma să se facă doar printr-o comisie guvernamentală care verifica fiecare chestiune”, a menționat el.

În luna noiembrie se împlinesc cinci ani de la decizia statului de a garanta creditele de urgență acordate de către BNM băncilor insolvabile Banca de Economii, Banca Socială și Unibank, devalizate prin procedura care mai târziu a căpătat denumirea de „jaful miliardului”.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.2607 0.3867%
USD USD 17.8258 0.3033%
RUB RUB 0.2763 -0.8256%
RON RON 4.0097 0.0724%
UAH UAH 0.7287 -0.0823%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile
20 feb, 06:40 //

Cum era poreclit Vlad Plahotniuc în interiorul Partidului Democrat după ce a părăsit țara (VIDEO)

20 feb, 14:56 //

(VIDEO) Cum PD și PSRM au trișat un vot în Parlament și ce spune Zinaida Greceanîi, când crede că nu o aude nimeni! Deputat: Au numărat 20 și 26 au spus!

17 feb, 14:14 //

Foto Simbol SURSE: Autoritățile din România au stabilit cauza decesului bebelușului deputatului Angel Agache

29 ian, 14:00 //

LIVE! Curtea de Apel Chișinău: Examinarea recursului depus de administrația Penitenciarul nr.13 împotriva eliberării condiționate a ex-premierului Vlad Filat

18 feb, 06:30 //

foto: facebook.com/s.sirbu Ruptura în PDM tot mai adâncă! Sîrbu regretă că noua conducere a partidului a mers la întâlnirea cu socialiștii și Dodon de la Parlament

04 feb, 13:33 //

Foto simbol Serviciul Hidrometeorologic și-a revizuit avertizarea de cod portocaliu de ninsori pentru întreg teritoriul țării

11 feb, 13:09 //

Soția liderului separatist Krasnoselski, cu cetățenie română. Cel puțin 4 instituții au fost sesizate!

03 feb, 10:34 //

Tragedie la Răzeni. O tânără mămică a fost lovită mortal de o mașină. Șoferul a părăsit locul accidentului, iar poliția este pe urmele lui

12 feb, 09:27 //

Îndemnul primului premier al RM către Dodon în contextul declarațiilor scandaloase ale lui Ciocoi: Dacă se pricepe în „tușonkă, să nu se bage...”

16 feb, 13:33 //

Foto Simbol Prima declarație a deputatului democrat, pentru presa română, referitor la tragicul incident produs în această dimineață