Logo Realitatea.md

ANSA presupune că albinele moarte din Găgăuzia au intrat în contact cu produse de uz fitosanitar

15 Mai 2019, 08:29 // Economie

Se presupune că produsele de uz fitosanitar tratate cu substanțe pentru combaterea obiectelor nocive la culturile agricole ar fi cauza decesului albinelor din satele din Găgăuzia, potrivit unui comunicat al ANSA.

Foto simbol: pixabay.com

Potrivit legii, utilizarea pesticidelor şi insecticidelor pentru prelucrarea câmpurilor, fâşiilor forestiere şi a plantaţiilor de arbuşti în perioada înfloririi plantelor nectaro-polenifere este interzisă, iar apicultorii trebuie informați la timp despre efectuarea tratării terenurilor.

Pentru utilizarea chimicalelor la protecția culturilor agricole și celor silvice fără avertizarea deținătorilor de albine se sancționează cu amendă de 20 de unități convenționale aplicată persoanei fizice (1000 de lei), cu amendă de 30 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere (1500 de lei).

Totodată, persoanele fizice şi juridice vinovate de încălcarea legislaţiei, fapt ce a condus la pricinuirea de daune albinelor şi apicultorilor, trebuie să restituie integral contravaloarea pagubelor de facto şi a venitului ratat care putea fi obţinut într-un sezon apicol.

Comisie specială împreună cu colaboratorii Subdiviziunii Teritoriale pentru Siguranța Alimentelor Comrat încă mai investighează cazurile de deces al familiilor de albine înregistrate în mai multe localități ale raionului.

Citeste tot despre: albine, ANSA, cauza, deces
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.0787 0.0000%
USD USD 18.0329 0.0000%
RUB RUB 0.2785 0.0000%
RON RON 4.2187 0.0000%
UAH UAH 0.6843 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile