Logo Realitatea.md

Apeductul magistral Leova - Iargara a fost inaugurat! Circa 50 de mii de oameni au acees la apă potabilă

14 Septembrie 2019, 10:30 // Societate

A fost inaugurat apeductul magistral Leova - Iargara, construit în cadrul proiectului „Modernizarea serviciilor publice de aprovizionare cu apă și canalizare a localităților din raionul Leova”. Prin urmare, circa 50 de mii de locuitori au acces la apă potabilă.

Foto: adrsud.md

Bugetul total al proiectului a fost de 64 de milioane de lei, dintre care 54 de milioane au fost oferiți de Guvernul Germaniei prin intermediul GIZ Moldova, aproximativ 9 milioane de lei din Fondul Național de Dezvoltare Regională (FNDR), iar un milion de lei a constituit contribuția locală a raionului Leova.

În cadrul proiectului au mai fost construite două stații de pompare a apei, două rezervoare de apă potabilă și, de asemenea, a fost reabilitată stația de tratare a apei din orașul Leova.

Construcția apeductului magistral Leova - largara este un proiect cu impact major în domeniul aprovizionării cu apă a populației raionului Leova. Lucrările de construcție și reabilitare s-au desfășurat în perioada decembrie 2017 – aprilie 2019.

Amintim, că în aceeași zi a fost inaugurat și sistemul centralizat de canalizare satul Roșu din raionul Cahul - proiect implementat la fel cu sprijinul Guvernelor Germaniei, României și GIZ Moldova.

VEZI ȘI:

Peste 500 de gospodării din raionul Cahul vor beneficia de servicii de canalizare

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4073 0.5961%
USD USD 17.7179 0.1368%
RUB RUB 0.2497 1.2982%
RON RON 4.0066 0.5799%
UAH UAH 0.6577 -0.6945%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile