Logo Realitatea.md

Apelul autorităților publice locale către părinți, cu privire la respecarea normelor anti Covid-19 în procesul educațional

21 Septembrie 2020, 12:05 // Societate

Primăria municipiului Chișinău îndeamnă părinții a căror copii frecventează școlile și grădinițele din Capitală, să respecte măsurile luate de instituțiile educaționale, în vederea prevenirii și stopării răspândirii virusului COVID-19.


Foto: Captură Video

Viceprimarul capitalei, Angela Cutasevici, a informat luni, în cadrul ședinţei operative a serviciilor Primăriei, că redeschiderea și reluarea activității instituțiilor educaționale, în condițiile actuale de pandemia provocată de Covid-19, este realizată conform unei abordări bazate pe riscuri. Iar pentru a maximaliza beneficiile educaționale, de dezvoltare și de sănătate pentru copii/elevi, cadre didactice, personal și comunitate, autoritățile vin cu următoarele recomandări:

  • Examinați elevul (copilul), efectuați termometria, dimineața înainte de a-l trimite/aduce la grădiniță/școală;
  • Rețineți elevul (copilul) la domiciliu în cazul febrei mai mari de 37 °C sau a apariției unor semne suspecte (dureri în gât, eliminări nazale, dureri de cap, tuse ș.a.). Contactați medicul de familie și informați dirigintele/educatorul;
  • Excludeți contactul elevului (copilului) cu bolnavi COVID-19, iar în cazul unui contact cu un bolnav, plasați elevul/copilul în autoizolare, anunțând medicul de familie și dirigintele/educatorul;
  • Respectați măsurile de profilaxie a infecției COVID-19 recomandate de autorități pentru perioada de pandemie și stare de urgență în sănătate publică, la aducerea și luarea elevului (copilului) la/de la școală/gimnaziu/liceu;
  • Cooperați cu școala/grădinița și raportați toate cazurile de COVID-19 înregistrate în familie;
  • Supravegheați respectarea de către elevi (copii) la domiciliu și în spațiile publice a etichetei tusei și a strănutului, igienei mâinilor, distanțării fizice;
  • Respectați graficul de aducere și luare a elevului/copilului la/de la școală/grădiniță.

Este de menționat că fiecare instituție de învățământ din municipiul Chișinău, activează conform unui plan aprobat din cele șapte scenarii puse la dispoziție de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.9400 -0.2521%
USD USD 17.0377 0.0299%
RUB RUB 0.2144 -1.4253%
RON RON 4.0899 -0.2439%
UAH UAH 0.5990 -0.1999%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile