Logo Realitatea.md

Aproape 250 de producători agricoli n-au putut primi compensații din cauza birocrației

29 Octombrie 2020, 09:19 // Economie

Guvernul a decis să acorde compensații producătorilor agricoli care din diverse motive obiective, dar și scăpări ale reprezentanților din cadrul APL, nu au putut beneficia de ajutor financiar.

Foto: unsplash.com

Protrivit lui Ion Chicu, este vorba despre circa 250 de agenți economici care au remis documentele până la 1 iulie, dar din cauza birocrației nu au beneficiat de ajutor.

Au urmat numeroase apeluri din partea agenților economici, a asociațiilor de profil, dar și a autorităților publice locale ca cei care au suferit de pe urma calamităților naturale să primească compensații pentru efectuarea lucrărilor de toamnă.

După totalizarea informației suplimentare pe întreg teritoriul republicii, referitoare la suprafețele afectate de secetă și grindină, s-au constatat erori care constau în transcripția incorectă a denumirii agentului economic, neincluderea agenților economici în informația prezentată de APL de nivelul I și II pentru Raportul totalizator, notarea greșită a denumirii culturii sau anul însămânțării, precum și prezentarea tardivă a informației generalizate pe raion.

În acest context, Ion Perju, Ministru al Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului a propus modificarea procedurii de acordare a compensațiilor și suplinirea Raportului totalizator cu Raportul totalizator suplimentar, inclusiv modificarea termenului de depunere a dosarelor.

Astfel, agenții economici, care nu au putut beneficia de compensații prin prisma prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 582/2020, corespunzând tuturor criteriilor de eligibilitate, dar nefiind introduși în Raportul totalizator, vor fi incluși în Raportul totalizator suplimentar și pot deveni potențiali beneficiari de compensații.

Menționăm că suma acordată pentru distribuirea compensațiilor va fi majorată cu 24 milioane lei, bani care vor fi alocați din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural.

  R LIVE TV
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.5084 0.2400%
USD USD 17.2289 0.0720%
RUB RUB 0.2279 0.0878%
RON RON 4.2084 0.2406%
UAH UAH 0.6057 -0.0660%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile