Logo Realitatea.md

Șapte mii de doze de insulină, donate de OMS, au ajuns în Republica Moldova

23 Octombrie 2020, 17:44 // Societate

Un lot de insuline, donat de Organizația Mondială a Sănătății, a ajuns în Republica Moldova. Potrivit Ministerului Sănătății, este o cantitate suficientă să acopere necesitatea anuală de insuline pentru instituțiile de asistență medicală primară și spitalicească.

Foto: MSMPS

Este vorba de insuline umane de acțiune rapidă și de lungă durată și preparatul Glucagon, care vin să ajute miile de pacienți cu diabet din Republica Moldova.

„Insulinele oferite cu titlu gratuit de OMS, 5.000 fiole de Actrapid și 2.000 fiole de Protafan au fost repartizate tuturor instituțiilor de asistență medicală primară și spitalicească din țară. Cantitatea de insuline recepționată ca donație acoperă necesitățile acestor instituții pentru un an de zile, fapt ce contribuie la asigurarea accesului gratuit al pacienților internați și din ambulator la insuline”, a menționat Viorica Dumbrăveanu, ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Preparatul Glucagon oferit de OMS este un medicament esențial utilizat în tratamentul hipoglicemiei, disponibil pentru prima dată în Republica Moldova. Potrivit Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, 90% din cantitatea totală vor fi repartizate Institutului Mamei si Copilului, 3% – Spitalului Clinic Municipal „Sfânta Treime” și 7% – Spitalului Clinic Republican.

În prezent, în Republica Moldova sunt înregistrate 120.493 de persoane cu diabet, dintre care 17.835 de persoane cu diabet de tip 1 și 2 care necesită terapie cu insulină.

Donația vine la câteva luni după includerea insulinei în programul OMS de precalificare, ce are scopul de a accelera și spori accesul la produse medicale critice, de calitate, accesibile și adaptate pentru piețele din țările cu venituri mici și medii.

OMS a recepționat donația de la Compania Novo Nordisk (Danemarca), ce constă în insuline și Glucagon, în valoare de 1,3 milioane de dolari, destinată pentru 50 de țări ale lumii, inclusiv 4 țări din regiunea europeană a OMS.

Citeste tot despre: insulina
  R LIVE TV
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.6652 0.7646%
USD USD 17.2389 0.0580%
RUB RUB 0.2267 -0.5265%
RON RON 4.2410 0.7746%
UAH UAH 0.6050 -0.1156%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile