Logo Realitatea.md

Ar putea fi lansată o aplicație care va informa utilizatorii despre starea drumurilor în țară

28 Noiembrie 2018, 09:45 // Tech

Informațiile despre starea și accesibilitatea drumurilor, inclusiv pe timp de iarnă, ar putea fi obținute prin intermediul unei aplicații mobile. O declarație în acest sens a fost făcută de ministrul economiei și infrastructurii, Chiril Gaburici, în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul de televiziune Publika TV.

Potrivit IPN, Chiril Gaburici a declarat că o asemenea aplicație ar putea fi creată pentru smartphone-uri.

„Vrem să facem o aplicație pentru utilizatorii de smartphone-uri, astfel ca să fie informația la îndemână în orice moment al zilei sau al nopții pentru oricine dintre noi”, a menționat ministrul.

În ceea ce privește utilajele pentru curățarea drumurilor pe timp de iarnă, ministrul spune că o parte dintre acestea, cele învechite, vor fi înlocuite.

„Suntem pregătiți, avem echipamentele necesare. O parte din echipamente sunt învechite, noi le vom reînnoi. Avem pregătit material antiderapant, se achiziționează volume noi – nisip, sare și tot de ce este nevoie”, a spus oficialul.

Despre securitatea energetică pe perioada rece a anului Chiril Gaburici spune că nu există pericole pentru Republica Moldova.

 

Citeste tot despre: aplicație, Gaburici, starea drumurilor, tech
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3244 -0.9219%
USD USD 17.7272 -0.1538%
RUB RUB 0.2478 -1.1568%
RON RON 3.9914 -0.8890%
UAH UAH 0.6595 -0.6777%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile