Logo Realitatea.md

Șase persoane, inclusiv patru copii de 4, 6, 7 și 10 ani, salvate de la înec în nordul țării

21 August 2019, 10:15 // Societate

Șase persoane, dintre care patru minori, au fost salvate de la înec în lacul de acumulare Costești-Stânca, în preajma localității Duruitoarea a raionului Râșcani. Martorii au apelat la Serviciul 112 după ce barca în care se deplasau cele șase persoane a dispărut din vedere, iar apoi s-au auzit strigăte de ajutor.


Foto: dse.md

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, cazul a avut loc în seara zilei de 19 august, persoanele deplasându-se cu o barcă. Apelul a fost înregistrat la ora 20:58, cazul fiind preluat de salvatorii din cadrul Postului Salvatori și Pompieri Costești al IGSU, care s-au deplasat de urgență cu o barcă din dotare, dar și cu echipamentul necesar, în direcția indicată de localnicii pentru a ajuta persoanelor aflate în dificultate.

În cel mai scurt timp, la o distanță de aproximativ 4km de hotarele României, salvatorii au depistat o barcă inversată, în care s-au aflat șase persoane, patru minori cu vârstele de 4, 6, 7 și 10 ani, dar și două persoane în vârstă de 34 și 32 de ani. Doar patru din sinistrați erau echipați cu veste de salvare.

Salvatorii IGSU au reușit să scoată oamenii din apă în mod de urgență cu ajutorul colacilor de salvare și a funiilor speciale, astfel evitând producerea unei tragedii.

În urma incidentului produs persoanele nu au avut de suferit, iar barca avariată a fost extrasă ulterior. Circumstanțele cazului urmează a fi stabilite.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5200 0.0000%
USD USD 17.6396 0.0000%
RUB RUB 0.2751 0.0000%
RON RON 4.1166 0.0000%
UAH UAH 0.7178 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile