Logo Realitatea.md

ASP, despre programarea ilegală la examenul auto: Sunt tentativele unui grup de persoane din exteriorul instituției

17 Iulie 2019, 10:35 // Auto
// Autor:  
Iulia Pădureanu

Agenția Servicii Publice exclude faptul că în schema frauduloasă legată de programările la examenul auto ar putea fi implicați angajați ai instituției. Într-un răspuns pentru Realitatea.md, instituția afirmă că grupul de persoane care desfășoară aceste acțiuni ilegale sunt din exteriorul ASP.

(FOTO) Programări la examenul auto CONTRA PLATĂ! Schema frauduloasă a unui grup pe Telegram

Foto simbol

„Pe marginea sesizării cazurilor neconforme și a problemelor abordate în vederea programării electronice la serviciile ASP, s-au constatat tentativele unui grup de persoane din exteriorul ASP de a profita de sistemul menționat în interes personal.

ASP a identificat cazurile de realizare neconformă a programării la serviciile de examinare a conducătorilor de vehicule. Materialele acumulate au fost expediate organelor abilitate pentru desfășurarea investigațiilor corespunzătoare în modul stabilit de legislația în vigoare a Republicii Moldova”, ne-au comunicat reprezentanții Agenției Servicii Publice.

Între timp, o altă persoană care a trecut acum două luni prin „calvarul înscrierii la examen” ne-a contactat și ne-a expediat mai multe capturi de ecran cu mesajele și anunțurile mai multor persoane care ar fi implicate în aceeași schemă. Condițiile diferă, iar dacă „aduci prieteni, primești reduceri”.

„Instructorul de la care am luat lecții de șofat mi-a zis că această persoană ar fi o fostă elevă, iar împreună cu prietenul său care lucrează în IT ar fi spart sistemul de programări al Agenției Servicii Publice, care este foarte vechi și nesigur. Dar cine știe, pot fi implicați și cei din intern”, ne-a explicat sursa.

Deocamdată, oamenii legii nu au înregistrat vreun caz în acest sens, însă reprezentanții Serviciului de presă din cadrul Inspectoratului General al Poliției ne-au explicat că nu este exclus să fie investigată de organe ierarhic superioare. Totodată, printr-un email trimis pe adresa redacției, Guvernul ne-a informat că a luat act.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5671 0.2690%
USD USD 17.6161 0.6841%
RUB RUB 0.2633 -0.0759%
RON RON 4.1367 0.1307%
UAH UAH 0.7004 0.9658%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile