Logo Realitatea.md

Au fost trimiși roboţi în prima linie a luptei împotriva epidemiei de coronavirus din China

07 Februarie 2020, 18:00 // Tech

De la operaţiuni de dezinfectare şi patrulare până la livrarea produselor alimentare şi a medicamentelor în secţiile de carantină, roboţii sunt trimişi în prima linie a luptei contra coronavirusului nou, care a făcut sute de victime în China.

Agerpres scrie că peste 30 de roboţi pentru dezinfectare, proiectaţi şi produşi de o companie din Shanghai, sunt utilizaţi în spitalele importante din Wuhan, centrul epidemiei de coronavirus nou. Robotul alb, dotat cu un pulverizator cu peroxid de hidrogen pe ''cap'' şi nouă lămpi ultraviolete în zona ''abdomenului'', poate efectua mai multe tipuri de operaţiuni de dezinfectare în medii în care oamenii şi maşinile coexistă, după cum a declarat Pan Jing, director executiv al Shanghai TMiRob, producătorul dispozitivului. Tehnologia de navigare îi permite robotului să evite obstacolele în mod autonom, a adăugat Pan.

Astfel de roboţi pentru dezinfectare sunt folosiţi în prezent în secţii de carantină, de terapie intensivă, săli de operaţie şi clinici pentru pacienţi cu febră din spitalele importante din Wuhan.

Autorităţile sanitare chineze au anunţat vineri că au primit joi rapoarte privind 3.143 de noi cazuri confirmate de infecţie cu coronavirus, numărul persoanelor infectate ajungând la 31.161, în 31 de regiuni. 636 de persoane au murit.

China a făcut apel la sectorul de inteligenţă artificială (IA) din ţară să contribuie la lupta împotriva epidemiei. Cercetarea şi dezvoltarea ar trebui îmbunătăţite, iar cooperarea industrială este încurajată să contribuie la descoperirea, conştientizarea şi controlul noului coronavirus, a transmis marţi Ministerul Industriei şi Tehnologiei Informaţiei.

Siasun, principalul producător de roboţi din ţară, a donat miercuri 21 de roboţi şi 10 paturi electrice reglabile spitalelor locale şi altor instituţii aflate în prima linie a luptei contra coronavirusului în Shenyang.

Dotaţi cu tehnologii avansate, cum ar fi laserul de poziţionare, navigaţia inteligentă şi interacţiunea om-computer, roboţii ajută personalul sanitar prin pulverizarea de dezinfectanţi şi administrarea medicamentelor pacienţilor.

''Produsele robotizate inteligente pot înlocui în mod eficient medicii şi asistenţii medicali în unele activităţi, reducând astfel riscul de infectare'', a declarat Teng Weiyu, vicepreşedinte al Primului Spital al Universităţii Medicale din China, unde sunt deja utilizaţi unii dintre roboţii de la Siasun.

Siasun şi Institutul de Automatizare din Shenyang al Academiei Chineze de Ştiinţe dezvoltă, de asemenea, un robot care poate înlocui asistenţii medicali în efectuarea testelor în gât pentru depistarea virusului.

În Shanghai, mai mulţi roboţi patrulează parcurile şi străzile informând populaţia despre măsurile de prevenire şi control al epidemiei.

Luni, producătorul de roboţi CloudMinds şi sucursala China Mobile din Shanghai au donat primul lot de roboţi 5G unui spital din acest oraş. Cu ajutorul tehnologiei 5G, aceşti roboţi pot ajuta personalul sanitar să îndeplinească sarcini care implică consultaţii, dezinfectare, curăţare şi livrare de medicamente.

''După ce am văzut prima linie a luptei împotriva virusului am înţeles mai profund valoarea produselor inteligente. Vom face tot posibilul pentru a proteja personalul sanitar de mediul contaminat cu virus prin intermediul tehnologiilor avansate'', a declarat Du Pu, director regional de vânzări al Shanghai TMiRob, citat de Xinhua.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3167 0.6786%
USD USD 17.8504 0.4417%
RUB RUB 0.2734 -1.8665%
RON RON 4.0200 0.3294%
UAH UAH 0.7286 -0.0960%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile