Logo Realitatea.md

Au recurs la șantaj și au distrus intenționat autocarele unor companii concurente! Șapte angajați ai unei firme de transport, reținuți (VIDEO)

26 Aprilie 2019, 10:04 // Societate

Au recurs la șantaj și au distrus intenționat bunurile unor firme concurente. Este vorba despre șapte angajați ai unei companii de transport, care au fost reținuți de oamenii legii. Activitatea acestora a fost documentată timp de mai bine de patru luni.

Foto simbol

Operaţiunea de destrucurare a grupului criminal a fost realizată de Procuratura municipiului Chişinău, de comun cu ofiţerii Inspectoratului Naţional de Investigaţii, Serviciului Protecţie Internă şi Anticorupţie al MAI, cu suportul Brigăzii de Poliţie cu Destinaţie Specială “Fulger”.

În urma măsurilor speciale de investigaţii, s-a stabilit că, organizatorii grupării, doi locuitori ai capitalei, cu vârstele de 38 şi, respectiv, 33 de ani, administratori ai unor firme specializate în transportul de călători, au organizat comiterea mai multor activităţi criminale, a căror ţintă erau administratorii firmelor concurente. Aceştia acţionau prin şantaj, incendierea şi atacarea autocarelor ce aparţineau firmelor concurente, aflate pe teritoriul Republicii Moldova, Federaţiei Ruse şi Cehiei, atentau la viaţa şi sănătatea acestora, îi atacau pe teritoriul gărilor auto. 

La 25 aprilie 2019, procurorii şi ofiţerii din grupul de urmărire penală au descins la domiciliile, oficiile şi în mijloacele de transport ale suspecţilor. În rezultatul acţiunilor demarate, au fost depistate şi ridicate obiecte care demonstrează apartenenţa acestora la săvâşrirea infracţiunilor sus-menţionate, inclusiv: aparate de telefonie mobilă, staţii radio utilizate pentru comunicare, lubrifiant de incendiere, arme albe, carduri bancare, purtători de informaţie digitală, cecuri care confirmă deplasările peste hotare, ciorne şi înscrisuri cu scheme de deplasare.

Cele șapte persoane reținute urmează să apară în fața magistraților care vor examina demersurile privind aplicarea măsurilor de arest preventiv.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5671 0.2690%
USD USD 17.6161 0.6841%
RUB RUB 0.2633 -0.0759%
RON RON 4.1367 0.1307%
UAH UAH 0.7004 0.9658%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile