Logo Realitatea.md

SURSE: Autoritățile din România au stabilit cauza decesului bebelușului deputatului Angel Agache

17 Februarie 2020, 14:14 // Actualitate

Bebeluşul de 6 luni al deputatului Angel Agache a murit din cauza unei insuficienţe cardio respiratorie şi a unui edem pulmonar, arată primele cercetări ale autorităților din România, transmite Mediafax.ro.

Foto Simbol

Medicii legişti de la Institutul de Medicină Legală din Iaşi au făcut necropsia bebeluşului și au stabilit că preliminar decesul bebelușului a fost provocat de insuficienţa cardio respiratorie acută şi un edem pulmonar.

Rezultatele finale vor fi gata în cel mult o lună, iar până atunci legiştii vor analiza histopatolgic probele prelevate.

Primele date din anchetă arătau că bebeluşul de 6 luni al deputatului Angel Agache a murit sufocat după ce mama sar ar fi stat peste el, în timpul nopţii, din greşeală.

Surse din rândul anchetatorilor români spuneau că mama bebeluşului a sunat la 112, duminică dimineaţa, în jurul orei 4.00, şi a spus că s-a aşezat în timpul nopţii peste copil, sufocându-l. Femeia, în vârstă de 35 de ani, se afla în camera unui hotel din Iaşi, împreună cu soţul său, deputatul Angel Agache, când s-a produs incidentul.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi se fac cercetări sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.

Menționăm că, edemul pulmonar este o afecţiune medicală care constă în acumularea de lichid în plămâni, ceea ce îngreunează sever respiraţia. În majoritatea cazurilor, edemul pulmonar este cauzat de o afecţiune a inimii, dar există şi alţi factori de risc, precum pneumonia, expunerea la anumite toxine, administrarea anumitor medicamente, zborul la altitudini mari sau loviturile puternice la nivelul pieptului.

CITEȘTE ȘI:

Tragic. Bebelușul de șase luni a unui deputat din Moldova ar fi fost sufocat în somn din greșeală de soția acestuia, la un hotel din Iași

Prima declarație a deputatului democrat, pentru presa română, referitor la tragicul incident produs în această dimineață

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4339 0.7752%
USD USD 17.2272 0.1325%
RUB RUB 0.2448 0.9901%
RON RON 4.0205 0.9364%
UAH UAH 0.6337 -1.7062%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile