
Din totalul acțiunilor planificate în implementarea Acordului de Asociere Moldova-Uniunea Europeana (UE), autoritățile au realizat doar 21%. Datele se conțin în raportul realizat de Centrul Analitic Independent Expert-Grup și Asociația ADEPT.
Potrviit studiului, au fost realizate 161 de acțiuni din cele 765 planificate, ceea ce reprezintă 21%, alte 520 de acțiuni sunt în decurs de realizare - adică 68%, iar 84 din acțiuni nu au fost realizate - 11%.
Principalele realizări în implementarea AA Moldova-UE includ adoptarea și punerea în aplicare a Legii cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor și adoptarea unor amendamente la Codul Electoral, care vor îmbunătăți raportarea financiară a partidelor în timpul alegerilor. Alte realizări includ diminuarea numărului de plângeri referitoare la tortură și creșterea procentuală a numărului de cauze penale remise cu rechizitoriu în instanța de judecată.
Ratificarea programului UE „Competitivitatea întreprinderilor şi a întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) 2014–2020” (COSME) este o altă mare realizare, care va facilita un acces îmbunătățit la finanțare pentru IMM-urile din țară, dar și condiții favorabile pentru lansarea afacerilor. În plus, Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană au semnat un acord de implementare a Programului european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală destinat țărilor din imediata vecinătate (ENPARD).
Totuși, avem și multe restanțe în implementarea Acordului de Asociere cun UE. Eșecurile se referă la lipsa unor acțiuni ferme din partea autorităților, în vederea soluționării crizei din sectorul bancar, dar și înghețarea asistenței financiare și tehnice externe, de către principalii parteneri de dezvoltare a țării. De asemenea, persistă incertitudinea privind implementarea Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător în regiunea Transnistreană.
Pe filiera justiției, autoritățile nu au reușit să adopte legislația necesară pentru a reforma Procuratura și Comisia Naționala de Integritate și a permis întârzieri în reformarea oficiului Avocatului Poporului. În plus, Guvernul Republicii Moldova nu a reușit să ajusteze legislația națională la Pachetul III Energetic al UE, care ar fi facilitat liberalizarea și demonopolizarea piețelor de gaz și electricitate.
Vedeți mai jos raportul realizat de Centrul Analitic Independent Expert-Grup și Asociația ADEPT.
Vedeți în video și prezentarea raportului
![]() |
EUR | 21.3426 | 0.0000% |
![]() |
USD | 17.4546 | 0.0000% |
![]() |
RUB | 0.2368 | 0.0000% |
![]() |
RON | 4.3784 | 0.0000% |
![]() |
UAH | 0.6257 | 0.0000% |
Vezi si alte valute |
(FOTO) Maia Sandu pe Instagram, așa cum nu ai mai văzut-o. Unde și-a petrecut președinta weekendul
Președintele Maia Sandu susține declarații de presă după ședința Consiliului Suprem de Securitate
Fost judecător CC: Maia Sandu nu a fost obligată să înainteze candidatul de premier propus de PSRM
Răspunsul Președinției la acuzațiile lui Dodon legate de „Sputnik V”
Declarații după decizia Curții Constituționale
Ion Chicu, un prim mesaj public după ce a fost internat la terapie intensivă din cauza COVID
(STOP CADRU) Ce se întâmplă în Parlament, când deputatul Slusari o „scoate din sărite” pe Greceanîi
(FOTO) Maia Sandu pe Instagram, așa cum nu ai mai văzut-o. Unde și-a petrecut președinta weekendul
(VIDEO 18+) O adolescentă lovită cu picioarele și tăvălită pe jos: Pupă mâna
Cine este diplomatul rus, prins cu cei 62 de mii de dolari pe Aeroport și legătura acestuia cu PSRM
Au votat în prima lectură! Vor depune jurământul la inițiativa lui Dodon
Ultima oră! Starea de urgență în sănătate publică, prelungită cu două luni