Logo Realitatea.md

Avertismentul premierului Boris Johnson către britanici, după ce a fost diagnosticat cu Coronavirus: Lucrurile se vor înrăutăți

29 Martie 2020, 13:07 // În lume

Premierul britanic Boris Johnson le-a cerut britanicilor să stea acasă şi le-a transmis, într-o scrisoare făcută publică de Downing Street, că vor fi luate măsuri şi mai stricte în lupta împotriva coronavirusului, relatează dpa, citată de Agerpres.

„Este important pentru mine să vă spun adevărul - ştim că lucrurile se vor înrăutăţi înainte de a se îndrepta”, a scris Johnson în scrisoarea care urmează să fie trimisă către 30 de milioane de cămine.

„Ne pregătim aşa cum trebuie şi, cu cât respectăm cu toţii regulile, cu atât mai puţine vieţi vor fi pierdute şi cu atât mai repede viaţa va reveni la normal. În aceste clipe de urgenţă naţională, vă cer, vă rog, rămâneţi acasă, protejaţi NHS (Serviciul Naţional de Sănătate - n.r.) şi salvaţi vieţi”, a scris Johnson.

Statul acasă şi regulile stricte de distanţare socială trebuie respectate, a avertizat premierul britanic, care a contractat şi el virusul.

„Aceste reguli trebuie respectate. Deci, dacă oamenii încalcă regulile, poliţia va da amenzi şi va dispersa mulţimile”, a adăugat el.

În Marea Britanie - care a amânat impunerea măsurilor de distanţare socială - s-au înregistrat peste o mie de decese de coronavirus şi peste 17.000 de contagieri. Vineri, atât Johnson, cât şi ministrul sănătăţii Matt Hancock au anunţat că au fost testaţi pozitiv la coronavirus, iar prinţul Charles are şi el virusul. Boris Johnson, în vârstă de 55 de ani, a precizat că are simptome uşoare, inclusiv febră şi o tuse persistentă, motiv pentru care s-a autoizolat şi lucrează de acasă.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4833 -0.3029%
USD USD 17.3920 -0.6058%
RUB RUB 0.2515 -1.3339%
RON RON 4.0272 -0.1908%
UAH UAH 0.6518 -0.1991%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile