Azerbaidjanul şi Armenia au semnat sub egida Rusiei un acord pentru a pune capăt ostilităţilor în conflictul din Nagorno-Karabah care marchează victoriile militare azere după şase săptămâni de lupte.
„La 9 noiembrie, preşedintele Azerbaidjanului (Ilham) Aliev, premierul Armeniei (Nikol) Pashinyan şi preşedintele Federaţiei Ruse au semnat o declaraţie anunţând o încetare a focului total şi încetarea tuturor acţiunilor militare în zona de conflict din Nagorno-Karabah”, a anunţat preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit unui comunicat publicat în noaptea de luni spre marţi.
Potrivit lui, beligeranţii îşi păstrează în baza acestui acestui acord, care a intrat în vigoare luni la 21:00 GMT, „poziţiile pe care le ocupă”.
Preşedintele azer Ilham Aliev a salutat o „capitulare” a Armeniei. „Am spus că îi vom alunga pe (armeni) de pe pământul nostru ca pe nişte câini şi am făcut-o”, a afirmat preşedintele azer, calificându-l pe premierul armean drept „laş” pentru că nu a semnat declaraţia comună în faţa camerelor.
Într-un comunicat postat pe pagina sa de Facebook, premierul armean a spus anterior că „a semnat o declaraţie cu preşedinţii Rusiei şi Azerbaidjanului privind încetarea războiului în Karabah”. El a calificat această iniţiativă drept „incredibil de dureroasă pentru mine şi poporul nostru”.
„Am luat această decizie (de a semna acordul) după o analiză aprofundată a situaţiei militare”, a scris de asemenea Pashinyan pe Facebook, referindu-se la ofensiva forţelor azere.
La scurt timp după anunţarea acordului, mii de manifestanţi furioşi s-au adunat în faţa sediului guvernului armean şi sute dintre ei au ajuns în incintă, spărgând ferestre şi jefuind birouri, inclusiv o sală de consiliu, potrivit unui jurnalist AFP prezent la faţa locului.
„Nikol este un trădător”, au scandat manifestanţii.
Separatiştii armeni şi forţele azere se luptă de la sfârşitul lunii septembrie pentru controlul asupra Nagorno-Karabah, regiune separatistă azeră sprijinită de Armenia. Conflictul s-a soldat cu cel puţin 1.300 de morţi din 27 septembrie, potrivit unor bilanţuri parţiale.
Azerbaidjanul nu a anunţat niciodată pierderi militare.
Preşedintele rus a confirmat un acord între Armenia şi Azerbaidjan de „încetare a focului total” în luptele pentru regiunea Nagorno-Karabah, în vigoare de luni, de la 21:00 GMT, la câteva minute după un anunţ similar al premierului armean, relatează AFP.
„La 9 noiembrie, preşedintele Azerbaidjanului (Ilham Aliev), premierul Armeniei (Nikol) Pashinian şi preşedintele Federaţiei Ruse au semnat o declaraţie anunţând o încetarea focului total şi încetarea tuturor acţiunilor militare în zona de conflict din Nagorno-Karabah începând cu miezul nopţii, 10 noiembrie, ora Moscovei”, a anunţat Vladimir Putin, potrivit unui comunicat difuzat în noaptea de luni spre marţi pentru mass-media.
Sursa: Agerpres
![]() |
EUR | 21.3426 | 0.3300% |
![]() |
USD | 17.4546 | -0.1790% |
![]() |
RUB | 0.2368 | -0.4205% |
![]() |
RON | 4.3784 | 0.3392% |
![]() |
UAH | 0.6257 | 0.0160% |
Vezi si alte valute |
(FOTO) Maia Sandu pe Instagram, așa cum nu ai mai văzut-o. Unde și-a petrecut președinta weekendul
Președintele Maia Sandu susține declarații de presă după ședința Consiliului Suprem de Securitate
Fost judecător CC: Maia Sandu nu a fost obligată să înainteze candidatul de premier propus de PSRM
Declarații după decizia Curții Constituționale
Ion Chicu, un prim mesaj public după ce a fost internat la terapie intensivă din cauza COVID
(STOP CADRU) Ce se întâmplă în Parlament, când deputatul Slusari o „scoate din sărite” pe Greceanîi
(FOTO) Maia Sandu pe Instagram, așa cum nu ai mai văzut-o. Unde și-a petrecut președinta weekendul
Maia Sandu are și un plan „B” în cazul în care Parlamentul va susține candidatura Nataliei Gavrilița
(VIDEO 18+) O adolescentă lovită cu picioarele și tăvălită pe jos: Pupă mâna
Cine este diplomatul rus, prins cu cei 62 de mii de dolari pe Aeroport și legătura acestuia cu PSRM
Ultima oră! Starea de urgență în sănătate publică, prelungită cu două luni