Logo Realitatea.md

Banca Transilvania intenționează să facă o nouă achiziție în R. Moldova

14 Ianuarie 2020, 10:39 // Economie

Banca Transilvania vrea să achiziționeze 100% din capitalul social al Microinvest, companie specializată pe finanțarea microîntreprinderilor, liderul pieței financiare non-bancare din Republica Moldova.

Foto: bancatransilvania.ro

Microinvest și-a construit în timp o poziție solidă pe piață şi s-a poziționat ca brand puternic. Compania are peste 25.000 de clienți, aproape 200 de angajați, 13 sucursale şi a acordat până acum peste 30.000 de finanțări. Un alt punct forte al Microinvest este echipa de management profesionistă, cu experiență şi expertiză în banking şi microfinanțare.

„Pasul pe care îl facem prin această nouă achiziție arată angajamentul BT de a susține cât mai mulți antreprenori prin dezvoltarea activității de microfinanțare a Grupului Financiar Banca Transilvania. Este oportunitatea pe care dorim să o valorificăm în favoarea clienților aflați la început de drum. Vom face acest lucru prin combinarea modelului de business pe care îl avem în România la BT Mic, cu cel al Microinvest, precum şi prin creşterea sinergiilor cu alte companii ale Grupului Financiar Banca Transilvania din Republica Moldova - BT Leasing şi Victoriabank”, declară Ömer Tetik, Director General, Banca Transilvania.

În prezent, BT se află în etapa de solicitare a aprobării achiziţiei de către autorităţile de supraveghere din România şi de către alte autorități relevante.

În evaluarea şi pregătirea acestei tranzacții, Banca Transilvania a colaborat cu case de avocatură şi consultanți juridici din România şi Republica Moldova, echipa de proiect fiind formată în principal din Filip & Company şi Vernon | David şi asociații. KPMG şi EY au fost, de asemenea, parteneri în proiect.

Parte a pieței din Republica Moldova din 2008, mai întâi prin BT Leasing Moldova şi din 2018 prin Victoriabank, Grupul Financiar Banca Transilvania susține antreprenorii şi contribuie la consolidarea economiei zonei.

Citeste tot despre: BT, microinvest
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.6621 0.0000%
USD USD 17.7287 0.0000%
RUB RUB 0.2865 0.0000%
RON RON 4.1145 0.0000%
UAH UAH 0.7258 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile