Logo Realitatea.md

Bebelușul femeii, care s-a fotografiat fiind acoperită de un roi de albine, s-a născut MORT

17 Noiembrie 2017, 18:00 // În lume

O mamă de 33 de ani, care a devenit celebră după ce a pozat însărcinată acoperită de peste 20.000 de albine, a anunțat că a suferit un avort. Emily Mueller a povestit că bebelușul ei a murit în pântec, în decursul weekendului trecut.

Foto: Kd

Într-un mesaj sfâșietor, tânăra, care mai are trei copii, a povestit cum și-a dat seama că sunt probleme cu sarcina, când nu a mai simțit mișcările bebelușului, până la momentul în care a dat naștere înconjurată de medici și asistente.

„Foarte multă lume aștepta nașterea bebelușului nostru drag care a fost și vedeta minunatei ședințe foto alături de albine. Isus a decis că are nevoie de un apicultor și ne-a luat prețiosul fiu, Emersyn Jacob, în ceruri,” a scris Emily Mueller, transmite Digi24.ro.

Emily, care este mama a trei copii, a povestit că joia trecută se pregătea pentru un eveniment, astfel că nu a observat lipsa mișcărilor fătului. „După amiază am realizat că nu-l mai simt și că am contracții diferite de cele pe care le mai avusesem. Mi-am spus că doarme, însă pe măsură ce timpul trecea, am devenit mai îngrijorată,” a povestit Emily. Alături de soțul său, Emily s-a dus la spital, unde a aflat că bebelușul murise.

„Vestea că bebelușul tău a murit duce o durere de neimaginat. Iar mai apoi să afli că trebuie să naști copilul mort sporește durerea. Inima m-a durut pentru fiecare femeie care mi-a spus că i-a murit copilul,” a spus Emily.

Emily Mueller, apicultoare în statul american Ohio, a decis să celebreze sarcina acoperită de albine. Fotografiile surprinse în luna august au strâns rapid peste 2 milioane de vizualizări și 5.000 de redistribuiri pe rețelele de socializare, în primele zile.

„Albinele au intrat în viața mea într-un moment în care tocmai pierdusem o sarcină. Era a doua sarcină pierdută. Voiam să găsesc un mod de a scăpa de acele emoții negative. Atunci totul s-a întregit pentru mine — când albinele au intrat în viața mea”, a povestit ea. 

Ea a fost înțepată de numai trei ori în timpul ședinței foto, atunci când s-a așezat peste o albină și când a lovit neintenționat alte două albine, pe buze și pe un braț.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.8465 -1.7568%
USD USD 18.2774 -1.5666%
RUB RUB 0.2478 0.7317%
RON RON 4.1072 -1.7557%
UAH UAH 0.6694 -2.3487%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile