Logo Realitatea.md

Bernie Sanders s-a retras din cursa prezidențială. Joe Biden va fi contracandidatul lui Donald Trump la alegerile din noiembrie

08 Aprilie 2020, 18:58 // În lume

Senatorul american Bernie Sanders s-a retras din cursa prezidențială a Partidului Democrat, miercuri, relatează CNN. Retragerea lui Sanders din cursă îi lasă loc liber fostului vicepreședinte Joe Biden, care rămâne, astfel, singurul candidat pentru nominalizarea partidului.

Dintre toţi candidaţii din cursă, situaţia lui Bernie Sanders a fost cea mai atipică. Deşi a ratat ocazia de a se impune decisiv în cadrul celor 14 competiţii din Super Tuesday, Bernie a rămas unul dintre principalii competitori, chiar și după jumătatea lunii martie.

Aşteptarea analiştilor era că Sanders, folosindu-se de momentumul dat de rezultate foarte bune în statele iniţiale – Iowa, New Hampshire şi Nevada – urma să câştige o majoritate a statelor din Super Tuesday. Într-un final, Sanders a reuşit victorii categorice în statul său de origine, Vermont, în Colorado, în Utah şi în California, cel din urmă fiind unul dintre cele mai importante state ale alegerilor preliminare.

După ieșirea din scenă a lui Sanders, fostul vicepreședinte Joe Biden rămâne unicul candidat pentru nominalizarea democraților, urmând să se confrunte cu Donald Trump, președintele în exercițiu, la alegerile de la finalul acestui an.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4339 0.7752%
USD USD 17.2272 0.1325%
RUB RUB 0.2448 0.9901%
RON RON 4.0205 0.9364%
UAH UAH 0.6337 -1.7062%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile