Logo Realitatea.md

UPDATE! Locatarii din sect. Rîșcani, ale căror apartamente au fost deconectate de la căldură, rugați să fie acasă după ora 18.00

17 Noiembrie 2018, 13:48 // Societate

UPDATE: Termoelectrica vine cu o solicitare către locatarii din blocurile deconectate, ca după ora 18.00 să fie prezenți la domiciliu pentru a asigura accesul reprezentanților Gestionarului Fondului Locativ pentru eliberarea aerului din sistemele interioare de distribuție. 

Pe tronsonul cu diametrul nominal de 800 mm, ce alimentează sectorul Râșcani al capitalei cu agent termic au fost depistate două segmente de conducte într-o stare avansată de coroziune.

Pentru a nu admite situații de avariere a acestora pe parcursul sezonului de termoficare, atunci când temperaturile vor fi mult mai joase, Termoelectrica a intervenit pentru schimbarea tronsoanelor defectate, se arată într-un comunicat emis presei.

„Începând cu ziua de ieri, specialiștii întreprinderii lucrează în regim non stop pentru remediearea cât mai rapid posibil a situației. Totodată, pentru a nu admite deconectări de la livrarea energiei termice pentru încălzirea locuințelor, parțial, blocurile locative au fost reconectate pe un alt tronson paralel, acest lucru nu a fost posibil doar pentru unele adrese unde nu a existat posibilitate tehnică de a efectua acest lucru.

Din totalul celor 271 de blocuri locative alimentate prin intermediul acestui tronson, peste 100 de blocuri au fost rebranșate paralel prin intermediul unui sistem back-to-back.

Totodată, intervenim cu concretizarea ca unele din adrese care au fost reconectate pe un alt traseu nu dispun de apă caldă. Această decizie a fost luată în legătură cu necesitatea asigurarea parametrilor tehnici necesari pentru livrarea agentului termic pentru încălzire la cât mai multe blocuri posibil”, se arată în același comunicat.

Termoelectrica S.A. depune efortul ca țeava să fie înlocuită cât mai curând, făcând referire la complexitatea lucrărilor. Astfel, consumatorii vor fi reconectați, astăzi, începând cu ora 18.00. Contactele societății pe acțiuni, pot fi găsite AICI!

CITEȘTE ȘI:

97% dintre blocurile de locuințe din Chișinău, conectate la agentul termic

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4633 0.0000%
USD USD 17.1929 0.0000%
RUB RUB 0.2429 0.0000%
RON RON 4.0207 0.0000%
UAH UAH 0.6382 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile