Logo Realitatea.md

BOMBĂ! Procurorul General, Corneliu Gurin, și-a dat DEMISIA (VIDEO)

26 Februarie 2016, 10:10 // Actualitate

Corneliu Gurin pleacă din funcția de Procurorul General. Anunțul a fost făcut chiar de Gurin, acum câteva clipe, în plenul Parlamentului.

Înainte da a face anunțul, Corneliu Gurin a ținut să aducă mulțumiri echipei care a lucrat asupra proiectului de Lege a Procuraturii, dar și deputaților, care au votat-o.

„Vreau să vă mulţumesc pentru votarea Legii Procuraturii, se deschide un capitol decisiv. Sunt profund recunoscător celor care au participat, colegii din Procuratura Generală, dar şi deputaţilor, tuturor care au aparticipat”, a declarat Gurin.

Totodată, acesta a menționat că în prezent Republica Molodva s-a ales cu una dintre cele mai moderne legi din UE cu privire la procuratură.

Gurin a menționat că noua lege a procuraturii trebuie implimentată de un nou procuror. Astfel, începând cu data de 1 martie acesta își depune mandatul și demisionează. În concluzie, Procurorul General a adus mulțumiri și a urat succese deputaților. Totodată, Gurin a declarat că „voi fi la dispoziţia dvs. şi vă voi ajuta pentru implimentarea, iar dvs.(deputaților) vă urez succes și să faceţi lucruri frumoase pentru Moldova”.

Corneliu Gurin a fost numit de către Parlament în funcţia de Procuror General al Republicii Moldova în aprilie 2013. Acesta a fost înaintat la această funcție de către președintele Parlamentului de atunci Marian Lupu.

 

 
GURIN și-a dat demisia!

 

Posted by Realitatealive.md on Friday, February 26, 2016
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5385 -0.5249%
USD USD 16.6888 0.1717%
RUB RUB 0.2181 -0.1831%
RON RON 4.0133 -0.7125%
UAH UAH 0.5921 0.2200%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile