Logo Realitatea.md

Sergiu Cioclea își dă demisia din funcția de Guvernator al BNM (VIDEO)

20 Noiembrie 2018, 12:16 // Economie

Sergiu Cioclea își dă demisia din funcția de Guvernator al Băncii Naționale a Moldovei. Anunțul a fost făcut cu puțin timp în urmă, în cadrul unui briefing de presă. Guvernatorul a înaintat o cerere președintelui Parlamentului, prin care solicită să-și înceteze activitatea începând cu 30 noiembrie curent. 

Vădit emoționat, Sergiu Cioclea a declarat că își încheie mandatul înainte de termen din motive personale.

”Acele obiective pe care mi le-am asumat în preluarea funcției de guvernator le consider împlinite. Sistemul bancar acum este mai solid, lucru care a fost nu doar prin investiții străine fără precedent, dar și de aprecierile FMI, Băncii Mondiale și Comisiei Europene. În acest context, consider că e timpul să transmit stafeta unui nou conducător al Băncii Naționale, unui bărbat sau femei de valoare, care să gestioneze mai departe acest capital de schimbări, de reforme, de oameni angajați ai BNM care au depus un efort colosal pentru a scoate corabia din furtună. Sper ca planul meu strategic să fie un bun ghid pentru succesorul meu.

Am luat această decizie dificilă, dar foarte responsabilă după multă cugetare, fiind condus de considerente personale. Pentru mine funcția de guvernator nu a fost un scop în sine, mi-am fixat să lucrez la BNM atât timp cât va fi necesar pentru consolidarea sistemului bancar și pentru a scoate sistemul financiar din criză. Alt punct important a fost ca reformele să treacă punctul de neîntoarcere. Consider că această etapă a fost trecută în octombrie 2018 după ce a fost vândut pachetul de referință la MAIB, dar și după ce au fost aprobate ultimele legi elaborate de BNM.

Am fost guvernator doar aproape trei ani. Unii ar spune că nu este de ajuns, dar consider că acești trei ani într-o perioadă dificilă pot fi contabilizați dublu. Am sentimentul misiunii îndeplinite, dar și cea de a fi dus la bun sfârșit mandatul care mi-a fost încredințat de parlamentari, dar în primul mandatul așteptărilor cetățenilor noștri.

Există motive de ordin privat pe care nu le voi specifica, dar care îmi distrag toată atenția când după o lungă perioadă întreaga mea viață am subordonat-o lucrului și funcției pe care am ocupat-o. Vă anunț oficial că am depus o cerere de încetare a funcției mele de guvernator, pe care am adresat-o dlui președinte a Parlamentului începând cu data de 30 noiembrie (...) Simbolic, vreau să plec în ultima zi de toamnă, după ce am putut strânge roada eforturilor depuse în acești trei ani”, a declarat Cioclea.

Guvernatorul a venit și cu un mesaj de mulțumire către cei care l-au susținut în perioada mandatului: ”Mulțumesc Comisiei care m-a acceptat și a transmis candidatura mea dlui Candu; președintelui Parlamentului că a depus candidatura mea deputaților; celor 61 de deputați care au votat pentru mine și cele două coaliții de guvernare care au votat foarte multe legi extrem de complexe și urgente și au manifestat voință politică de a susține BNM în reforma sistemului bancar. Mulțumesc Guvernului și personal dlui Filip pentru un parteneriat și o conlucrare excelentă și tuturor miniștrilor nu doar din domeniul Economic, dar și din alte domenii pentru că au manifestat simpatie și susținere. Pe plan externe, le mulțumesc, FMI, Băncii Mondiale, Comisiei Europene și Trezoreriei SUA”.

La final, Sergiu Cioclea a venit cu un apel către Comisia Europeană și anume de a nu opri programul Twinning în domeniul supravegherii bancare. 

”Fac un apel către Comisiei Europeană de a nu opri Programul de Twinning din domeniul Supravegherii Bancare. Regulamebntele Bassel III sunt foarte complexe. Alte țări au avut nevoie de ani întregi să le implementeze, noi am avut o perioadă scurtă. Noi avem nevoie de acest twinning și sper să fiu auzit și să nu să se anuleze această asistență tehnică pentru că este în beneficiul cetățenilor”, a spus Cioclea. 

Sergiu Cioclea deţine funcţia de guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) din 11 aprilie 2016. Sergiu Cioclea are peste 17 ani de experiență în sectorul financiar-bancar. Înainte de a deveni guvernator al BNM, a ocupat funcția de director gerant, șef al Departamentului Finanțe Corporative pentru Rusia și țările ex-sovietice  în cadrul grupului BNP Paribas (2008-2015).

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.7167 1.1268%
USD USD 17.3067 0.1725%
RUB RUB 0.2586 -0.4619%
RON RON 4.2419 1.2822%
UAH UAH 0.6229 0.5488%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile