Logo Realitatea.md

Bucurie în Bolivia după demisia președintelui! Șefa tribunalului electoral, arestată. A încercat să scape deghizându-se în bărbat

11 Noiembrie 2019, 07:47 // În lume

Sute de bolivieni au umplut duminică piaţa Murillo din La Paz, din faţa palatului prezidenţial, pentru a sărbători demisia lui Evo Morales, care a condus ţara timp de aproape 14 ani, transmite Agerpres.

Bolivia: Abandonat de poliţie şi armată, preşedintele îşi prezintă demisia: „Renunț...”

"Acesta este singurul meu drapel", striga un tânăr manifestant care agita steagul roşu, galben şi verde al Boliviei.

În acest timp, poliţia înlătura din clădirile oficiale, printre care Parlamentul, Tribunalul electoral şi comandamentul poliţiei, aşa-numitul Whiphala, drapelul andin indigen multicolor pe care Evo Morales l-a introdus ca simbol naţional în 2009.

"Acest imbecil, care nu-şi poate folosi mintea, a ieşit pe fereastră, ce veste bună! Suntem fericiţi", a declarat pentru France Presse Reggina Sojas, o comerciantă în vârstă de 61 de ani, venită să sărbătorească evenimentul pe bulevardul El Prado, principala arteră din La Paz.

"Ce moment de glorie pentru noi! Suntem cu adevărat mulţumiţi, trăiască democraţia!", şi-a exprimat satisfacţia Ricardo Revilla, angajat al unei bănci în vârstă de 37 de ani.

La câţiva paşi mai departe, într-unul din colţurile pieţei Murillo, poliţiştii dintr-o unitate care s-a răzvrătit împotriva lui Morales se bucurau alături de manifestanţii pe care trebuiau să-i aducă la ordine cu doar câteva zile înainte.

În celălalt capăt al ţării, la Santa Cruz, la 900 km est de La Paz, o femeie agita un drapel bolivian. "Îi mulţumim lui Dumnezeu că ne-a eliberat de dictator", a spus ea, folosind apelativul dat lui Evo Morales de adversarii săi.

"Suntem mulţumiţi că democraţia s-a întors după atâta tiranie", şi-a exprimat bucuria un tânăr manifestant.

Într-o altă scenă cu totul inedită, responsabili ai poliţiei s-au rugat în genunchi în faţa catedralei din localitate.

La Sucre, capitala constituţională a Boliviei, un grup de persoane s-a adunat în Piaţa armelor, unde republica a fost fondată în 1825, pentru a intona imnul naţional.

"Nu ne vom mişca din stradă până când dictatorul, asasinul, nu pleacă din palat", a declarat la rândul ei fosta candidată la alegerile prezidenţiale Ruth Nina, care prezidează o asociaţie a soţiilor poliţiştilor, la porţile unei unităţi din La Paz în care se află poliţişti răzvrătiţi.

De cealaltă parte, în oraşul El Alto, aflat pe înălţimile din jurul La Paz şi considerat un fief al lui Evo Morales, au izbucnit incidente.

O mulţime a încercat să ocupe un post de poliţie, dar a fost respinsă cu gaze lacrimogene. În jur de şase persoane au fost arestate, potrivit media locale.

În plus, o autobază pentru autobuze din sudul La Paz a fost incendiată cu numeroase vehicule în interior, iar în oraş au avut loc jafuri.

Șefa Tribunalului suprem electoral, arestată

Maria Choque Quispe, şefa Tribunalului suprem electoral (TSE), şi Antonio Costas, vicepreşedintele acestui for, au fost arestaţi de poliţia boliviană şi urmează să fie urmăriţi penal pentru fraude în alegerile din 20 octombrie, a informat poliţia.

Maria Choque Quispe îşi prezentase demisia cu câteva ore mai devreme, în timp ce Antonio Costas demisionase la câteva zile după alegeri.

Potrivit poliţiei, preşedinta demisionară a TSE a încercat să scape de poliţie deghizându-se în bărbat.

"Această doamnă era îmbrăcată ca un bărbat, ceea ce sugerează că încerca să se sustragă răspunderii şi să-i păcălească pe ofiţerii care o căutau pentru a o aresta", a precizat poliţia într-o conferinţă de presă.

Mexicul îi oferă azil lui Evo Morales

Ministrul mexican de externe Marcelo Ebrard a declarat, duminică, că 20 de membri ai guvernului şi ai parlamentului boliviene au fost primiţi în ambasada sa din La Paz şi i-a oferit azil şi preşedintelui demisionar Evo Morales.

"Mexicul, în conformitate cu tradiţia sa de a oferi azil şi de neintervenţie, a primit 20 de oameni din executivul şi legislativul boliviene în reşedinţa sa oficială din La Paz şi a decis, de asemenea, dacă o va solicita, să-i ofere azil lui Evo Morales", a postat şeful diplomaţiei mexicane pe Twitter.

"Există o operaţiune militară în desfăşurare în Bolivia, pe care o respingem, similară cu evenimentele tragice care au însângerat America noastră latină în ultimul secol", a mai scris Ebrard.

"Mexicul îşi va menţine poziţia de a respecta democraţia şi instituţiile. Nu trebuie să existe o lovitură de stat", a subliniat el.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.2684 -0.6041%
USD USD 17.4021 -0.4331%
RUB RUB 0.2731 -0.2192%
RON RON 4.0326 -0.6186%
UAH UAH 0.7343 0.1910%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile