Logo Realitatea.md

Care este situația în regiunea transnistreană în contextul coronavirusului. Anunțul autorităților de la Chișinău: Au adoptat măsuri „în oglindă”

18 Martie 2020, 19:10 // Politica

În regiunea transnistreană au fost adoptate măsuri „în oglindă" pentru protejarea locuitorilor împotriva COVID-19, iar perioada pentru care vor fi aplicate măsuri adiționale este stabilită până la 5 aprilie curent.

Foto Simbol

„Suntem în legătură permanentă cu negociatorul-șef din partea Tiraspolului pentru a depăși anumite situații incomode pentru cetățeni. Astăzi, la direct am facilitat unele situații de la Varnița, Dubăsari, și am reacționat la unele solicitări ale Liceului Teoretic ,,Evrica” din orașul Râbnița”, se menționează într-un comunicat de presă al Biroului Politici de Reintegrare.

Administrația de la Tiraspol a introdus măsuri dictate de starea de urgență din Republica Moldova, în particular introducerea măsurilor de carantină, de a limita intrarea persoanelor străine, cu excepția celor care pot proba viza de reședință în regiune, angajații misiunilor diplomatice și organizațiilor internaționale, transportul de mărfuri (produse alimentare și produse de prima necesitate).

„Având în vedere situația creată, am agreat, în prealabil, cu Tiraspolul asupra unor măsuri necesare de a facilita circulația categoriilor de persoane care au nevoie de acces imediat la locurile de muncă: medicii și personalul instituțiilor medicale din Zona de Securitate, precum și cei care trebuie să se deplaseze pentru preluarea testelor COVID-19, angajații organelor de drept (instituțiile penitenciare, polițiștii, vama), personalul centrelor de plasament din Cocieri și centrului de reabilitare a invalizilor, veteranilor muncii și războiului, astfel fiind remisă o notificare scrisă prin intermediul reprezentantului politic din partea Chișinăului, doamna Cristina Lesnic”, se mai menționează în comunicat.

Totodată, autoritățile de la Chișinău dau asigurări că există o conlucrare cu Misiunea OSCE din Chișinău, prin informarea asupra solicitărilor și necesităților ce se impun în regiune, reieșind din realitățile existente.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.1288 0.0353%
USD USD 18.6369 1.1331%
RUB RUB 0.2437 3.7905%
RON RON 4.1677 0.0312%
UAH UAH 0.6846 2.3471%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile