Logo Realitatea.md

Casa Albă confirmă că nu va coopera la redactarea punerii sub acuzare a președintelui Trump

07 Decembrie 2019, 10:11 // În lume

Casa Albă a confirmat vineri că nu intenţionează să participe la lucrările Camerei Reprezentanţilor în vederea punerii sub acuzare a preşedintelui Donald Trump, considerând că procesul este un „simulacru”, relatează AFP.

„După cum ştiţi, ancheta voastră privind punerea sub acuzare este absolut fără fundament”, a scris avocatul preşedinţiei SUA, Pat Cipollone, într-un e-mail adresat preşedintelui Comisiei juridice a Camerei, democratul Jerry Nadler.

Casa Albă, care a refuzat până în prezent în ancheta democraţilor, avea termen până vineri seară să spună dacă va asista, prin intermediul unui avocat, la redactarea capetelor de acuzare în Comisia juridică.

Democraţii din Camera Reprezentanţilor, unde deţin majoritatea, au anunţat joi că vor începe redactarea actului de acuzare a preşedintelui Donald Trump.

Obstrucţionarea bunei funcţionări a Congresului ar fi principalul capăt de acuzare reţinut împotriva lui.

Un vot va fi organizat ulterior după această punere sub acuzare („impeachment”): mai întâi în Comisia juridică, posibil chiar săptămâna viitoare, apoi în plenul Camerei, foarte probabil înainte de Crăciun. Preşedintele american ar urma, totuşi, să fie achitat îm Senat, aflat sub controlul republicanilor.

La rândul lor, republicanii din Camera Reprezentanţilor i-au transmis lui Jerry Nadler o listă cu martorii pe care doresc să îi audieze.

Pe această listă se află, printre alţii congresmanul democrat Adam Schiff, care conduce Comisia pentru serviciile de informaţii, dar şi Hunter Biden, fiul cel mic al lui Joe Biden, care doreşte să obţină învestitura democraţilor la prezidenţialele din 2020.

Conform democraţilor, Donald Trump ar fi exercitat în interes personal presiuni asupra Ucrainei pentru a relua o investigaţie în care era vizat şi Hunter Biden.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.6621 0.5518%
USD USD 17.7287 0.6969%
RUB RUB 0.2865 0.4911%
RON RON 4.1145 0.5474%
UAH UAH 0.7258 0.0138%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile