Logo Realitatea.md

Cavcaliuc a găsit soluția?! Cum poate fi redus numărul de accidente rutiere pe teritoriul R. Moldova (foto/video)

20 Septembrie 2018, 16:52 // Auto

O soluție pentru reducerea numărului de accidente rutiere pe teritoriul Republicii Moldova ar fi patrularea cu mașini civile, care au numere de înmatriculare obişnuite şi fără însemne specifice. Propunerea vine din partea șefului adjunct al Inspectoratului General al Poliţiei (IGP), Gheorghe Cavcaliuc. 

Aflându-se într-o vizită de lucru în Germania, Gheorghe Cavcaliuc a explicat cum acţionează poliţia germană atunci când în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu foloseşte maşini civile.

”Unul dintre cei mai frecvenți factori a accidentelor este imprudenţa şoferilor prin nerespectarea limitei de viteză. Se întâmplă de multe ori ca şoferii să se grăbească undeva, sau să încalce intenționat și nu conștientizează că viaţa este mai scumpă decât puținele clipe de adrenalină. Și în acest caz am identificat o soluție preluată din practica omologilor germani de mai bine de 25 ani – patrularea cu mașinile civile. În trafic, poliția utilizează mașinile civile pentru a monitoriza nestingherit circulația rutieră și în momentul în care fixează o încălcare care ar preceda urmări grave: utilizează semnalul sonor; opresc această mașină; polițistul pe uniformă prezentă probe incontestabile fixate de sistemul video/foto avansat; polițistul documentează încălcarea și descurajează contravenientul, iar astfel, previne o tragedie și salvează multe vieți omenești”, susține Gheorghe Cavcaliuc.

În opinia șefului adjunct de la IGP, dacă polițiștii moldoveni ar primi spre folosință mașini civile după exemplul german, va crește responsabilitea șoferilor din țara noastră.  

”Conducătorii auto vor fi conștienți că pot fi oricând fixate încălcările și cu siguranță vom evita accidentele rutiere cu consecințe grave, salvând în timp mii de vieți omenești. Experiența națională și internațională arată, că de cele mai multe ori victimile accidentelor rutiere cu consecințe grave, devin participanții la trafic, care nu încalcă limita de viteză, pietonii, șoferii sau conducătorii de hipobil, bicicletă, care circulă regulamentar, dar devin victime ale vitezomanilor”, a adăugat Cavcaliuc.

Cetățenii sunt îndemnați să își exprime părerile cu privire la această inițiativă pe pagina de Facebook

În prezent, automobilele civile cu numere de înmatriculare obişnuite sunt folosite de către Inspectoratul Național de Patrulare (IPN) în rol de maşini-capcană.

Statisticile arată că în anul 2017, pe teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate peste 2600 de accidente rutiere, în care au suferit traumatisme peste 2990 de persoane și au decedat peste 300 de persoane, 11 din ei fiind copii minori.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.0787 0.0000%
USD USD 18.0329 0.0000%
RUB RUB 0.2785 0.0000%
RON RON 4.2187 0.0000%
UAH UAH 0.6843 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile