Logo Realitatea.md

Cazul studenților de la USMF: Doi israelieni au vrut să mituiască oameni ai legii pentru a se spăla de învinuiri (VIDEO)

05 Noiembrie 2019, 14:06 // Societate

Procurorii de la PCCOCS împreună cu ofițerii de la SIS au reținut alți doi cetățeni originali din Israel în cazul traficului de droguri cu implicarea studenților străini de la Universitatea de Medicină. Cei doi, urmau să dea mită investigatorului de acoperire pentru a scăpa de pedeapsă.

Foto: sis.md

Descinderile în masă pe adresele mai multor studenți din Israel la Chișinău au avut loc acum o săptămână. Unii dintre ei sunt cercetați în stare de libertate.

Astfel, la 4 noiembrie 2019, aproximativ la ora 17:30, de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) de comun cu ofițerii de investigații din cadrul Serviciului de Informație și Securitate, în flagrant delict, au fost reținuți doi cetățeni ai statului Israel cu vârsta de 23 și respectiv 24 de ani (video), unul din aceștia fiind bănuit în comiterea infracțiunii de circulație ilicită de droguri, în timp ce urmau să transmită a 2-a tranșă a mijloacelor financiare investigatorului sub acoperire.

Banii urmau să ajungă la persoane cu funcție de răspundere și persoane publice din cadrul Biroului de Migrație și Azil, dar și la alte persoane publice din instituții implicate în documentarea infracțiunii de circulație ilicită de droguri.

Urmare a perchezițiilor corporale, asupra acestora au fost depistate și ridicate suma de 2600 euro, dar și alte obiecte care prezintă importanță pentru cauza penală. După ce au fost audiate, persoanele reținute și-au recunoscut parțial vinovăția și au consimțit să colaboreze cu oamenii legii.

În ipoteza stabilirii vinovăției, aceștia riscă o pedeapsă de la 6 la 12 ani și respectiv, de la 3 la 7 ani privațiune de libertate.

VEZI ȘI:

Studenți la medicină, originari din Israel, reținuți pentru comercializare și consum de droguri. Reacția autorităților și USMF (VIDEO)

Imagini din momentul reținerilor! Unul dintre ei spune câți studenți străini aflați în Moldova consumă droguri (VIDEO)

USMF va înăspri regulile de admitere pentru străini. Ofițerii SIS au trecut pe la universitate, după recenta operațiune

Citeste tot despre: droguri, rețineri, studenți din israel, usfm
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4479 0.0602%
USD USD 17.7711 -0.4799%
RUB RUB 0.2704 -0.8434%
RON RON 4.0440 -0.0445%
UAH UAH 0.7243 -0.1516%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile