Logo Realitatea.md

CCM: Parlamentul poate modifica sistemul electoral la intervale mai mici decât un mandat deplin, dar... (VIDEO)

26 Aprilie 2019, 09:11 // Societate

Curtea Constituțională (CCM) s-a pronunțat cu privire la interpretarea articolelor 38, 60, 61 și 72 din Constituție. Judecătorii au spus că Parlamentul poate modifica sistemul electoral în intervale mai mici decât un mandat deplin al Legislativului, dar nu este ca, în cazul unor alegeri anticipate, acesta să aibă loc în baza unui alt sistem electoral decât cel folosit la alegerile parlamentare ordinare.

„Parlamentul poate modifica sistemul electoral în intervale de timp mai mici decât o legislatură completă. Noul sistem nu poate fi implementat în cadrul alegerilor parlamentare anticipate, ci numai în cadrul unor alegeri parlamentare ordinare, cu condiția ca modificarea să aibă loc cu cel puțin un an înainte de alegeri.

Modificarea frecventă sau târzie a normelor care guvernează procesul electoral poate dezavantaja alegătorii, concurenţii electorali și partidele, existând riscul încălcării dreptului la vot și a dreptului la a fi ales”, a pronunțat președintele CCM, Mihai Poalelungi.

Sesizarea a fost depusă de trei deputați independenți aleși pe circumscripțiile uninominale să intre în noul Parlament. Este vorba despre Ion Groza, Alexandr Oleinic și Viorel Melnic. 

Potrivit autorilor, sesizarea avea scopul de a elucida sensul exact al unor prevederi constituționale ce ține de dreptul Parlamentului de a modifica sistemul electoral la intervale scurte de timp, inclusiv prin organizarea alegerilor ordinare sau anticipate în baza a doua sisteme electorale total diferite.

Hotărârea CCM este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 

CITEȘTE ȘI:

(INTERVIU VIDEO) Andrian Candu: Dacă cineva visează că eventualele alegeri anticipate se vor organiza pe un alt sistem decât mixt, greșește foarte amarnic

Citeste tot despre: alegeri anticipate, CCM, Parlament, sesizare
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.3910 -0.4341%
USD USD 18.1998 0.0951%
RUB RUB 0.2832 0.2123%
RON RON 4.3158 -0.4888%
UAH UAH 0.6898 0.3054%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile