Logo Realitatea.md

Ce (nu) avem voie să facem, odată ce a fost anulată starea de urgență în Moldova

29 Septembrie 2020, 12:41 // Actualitate

Deși, prin ultima decizie a Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică, a fost anulată starea de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova; membrii acesteia, printre care se numără - premierul Ion Chicu, ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, și directorul interimar al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Vasile Guștiuc - unele reguli rămân în vigoare! Încă nu avem voie să ne aflăm în spații publice în grupuri mai mari de trei persoane și este interzisă deplasarea persoanelor cu vârsta de peste 63 de ani decât cu un motiv serios. Mai multe, citiți mai jos.

1. Măsuri restrictive generale:

1.1. Interzicerea aflării în locurile publice (păduri, parcuri, alei, plaje etc.), în grupuri mai mari de 3 persoane. Respectarea distanței sociale/fizice de 1 (unu) metru rămâne a fi obligatorie, indiferent de numărul de persoane prezente în locurile publice.

1.2. Interzicerea aflării persoanelor în vârstă de peste 63 (șaizeci și trei) ani, în afara domiciliului și în spațiile publice fără necesitate stringentă, cu excepția: (i) deplasărilor în interes de serviciu, atunci când activitatea nu poate fi desfășurată la distanță, (ii) deplasărilor pentru asigurarea cu produse alimentare; (iii) deplasarea pentru asistență medicală, ce nu poate fi amînată; (iv) deplasarea pentru alte motive justificate și care nu pot fi amînate.

1.3. Interzicerea aflării pe terenuri de joacă pentru copii, terenuri sportive, parcuri de distracții și zone de agrement.

1.4. Interzicerea desfășurării activităților, cu prezența spectatorilor, în incinta cinematografelor.

2. Autoritățile administrației publice centrale, autoritățile publice locale, toate persoanele juridice de drept public și de drept privat înregistrate în Republica Moldova, indiferent de tipul de proprietate și forma juridică de organizare, precum și toți cetățenii Republicii Moldova și alte persoane fizice aflate pe teritoriul Republicii Moldova vor asigura respectarea strictă a următoarelor măsuri de control și combatere a infecției Covid-19:

2.1. respectarea distanței sociale între persoane de minim 1 (unu) metru, cu excepția cazurilor când, prin prevederi speciale, se stabilește respectarea unei distanțe mai mari între persoane sau în cazul regulilor de transportare a persoanelor în transportul public;

2.2. respectarea regulilor de igienă a mâinilor;

2.3. respectarea regulilor de igienă respiratorie;

2.4. respectarea, sub proprie răspundere, a regimului de autoizolare de către persoanele cărora li se stabilește regimul respectiv;

2.5. respectarea măsurilor impuse de autorități de către persoanele fizice și juridice care se află în teritoriile sau instituțiile cu regim de carantină;

2.6. monitorizarea personală de fiecare persoană fizică a stării de sănătate;

2.7. purtarea măștilor în transportul public, spațiile comerciale și spații publice închise, în situația în care nu poate fi respectată distanța socială/fizică. Masca trebuie să acopere atât gura, cât și nasul.

3. Conducătorii instituțiilor medico–sanitare publice și privat, instituțiilor socio-medicale și instituțiilor de reabilitare/recuperare/balneo-sanatoriale vor asigura următoarele măsuri de prevenire și control a infecției Covid-19:

3.1. realizarea strictă a managementului calității serviciilor prestate, inclusiv a 5 măsurilor de control a infecției Covid-19 în conformitate cu actele normative în vigoare;

3.2. organizarea accesului fluidizat al vizitatorilor și însoțitorilor în cadrul instituției/prestatorului;

3.3. efectuarea triajului și monitorizarea zilnică la Covid-19 al pacientului/beneficiarului/însoțitorului;

3.4. organizarea și efectuarea triajului zilnic al personalului angajat, la începutul turei de lucru;

3.5. asigurarea personalului angajat cu echipament de protecție conform riscului de expunere;

3.6. monitorizarea utilizării corecte a echipamentului de protecție;

3.7. asigurarea instituției cu produse dezinfectante, inclusiv pentru igiena mâinilor și organizarea măsurilor de curățare și dezinfecție;

3.8. organizarea instruirii personalului la locul de muncă privind măsurile de prevenire, control și combatere a infecției cu Covid-19;

3.9. reevaluarea modului și a volumului de activitate a personalului angajat, pentru facilitarea organizării lucrului de la distanță (în baza evaluării condițiilor de activitate a instituției/prestatorului, grupurilor de risc și a condițiilor familiale ale angajatului: comorbidități, vârsta, copii minori, persoane la îngrijire etc.);

3.10. organizarea activității și amenajării locului de muncă cu respectarea măsurilor de prevenire conform Anexei nr.2 la Hotărîrea nr. 17 din 23 iunie 2020 a CNESP.

4. Persoanele fizice și persoanele juridice, care efectuează activități de transport feroviar și rutier de persoane în trafic local, municipal/raional/interraional, internațional cît și activitățile conexe (gări auto/feroviare, stații de testare auto,etc.,) vor asigura respectarea strictă a următoarelor măsuri de prevenire și control a infecției Covid-19:

4.1. asigurarea protecției personalului care efectuează transport rutier și activități conexe, prin: (i) echipament de protecție (măști, mănuși); (ii) dezinfectanți (pentru mâini și suprafețe); (iii) triajul zilnic al personalului angajat la începutul turei de lucru (termometria, starea sănătății);

4.2. ajustarea orarului de călătorie și a numărului de unități de transport, după necesitate în orele de vârf;

4.3. automonitorizarea stării de sănătate a personalului pe parcursul zilei de muncă, cu informarea angajatorului;

4.4. limitarea numărului de persoane în transportul feroviar și rutier în trafic raional și interraional– proporțional numărului de scaune disponibile in mijlocul de transport, iar pentru transportul rutier în trafic local si municipal în limita a 60% din capacitatea de îmbarcare;

4.5. purtarea obligatorie a măștilor de protecție pentru conducătorii auto, taxatori si pasageri, pe parcursul călătoriei;

4.6. respectarea măsurilor de curățare, dezinfectare a suprafețelor din gările feroviare, autogări și mijloace de transport public la începutul orelor de lucru, dar și după fiecare rută/cursă efectuată la stația terminus;

4.7. verificarea de către operatorii de transport a temperaturii pasagerilor la îmbarcarea la cursele de transport rutier sau feroviar de persoane în trafic internațional, 6 care nu trebuie să depășească 37° grade Celsius.

5. Suplimentar prevederilor punctului 2, unitățile comerciale cu amănuntul vor asigura respectarea strictă a următoarelor măsuri:

5.1. distanța socială de minim 1 (unu) metru și acces fluidizat în interior;

5.2. triajul zilnic la începutul turei de lucru a angajaților;

5.3. monitorizarea stării de sănătate a angajaților pe durata programului de muncă;

5.4. asigurarea personalului cu echipamente de protecție;

5.5. asigurarea cu dezinfectante pentru mâini la intrare;

5.6. accesul vizitatorilor cu măști în spațiu închis;

5.7. prelucrarea cu produse dezinfectante a suprafețelor, coșurilor, cărucioarelor etc. și asigurarea regimului de curățare umedă de minimum de 3 (trei) ori pe zi; 5.8. aerisirea frecventă a spațiului, iar în caz de posibilitate – aerisirea permanentă.

6. Instituțiile medico-sanitare publice vor asigura acordarea asistenței medicale tuturor persoanelor care întrunesc criteriile definiției de caz pentru Covid-19, indiferent de statutul acestora în sistemul asigurărilor obligatorii de asistență medicală (asigurate/neasigurate).

7. Măsuri de prevenire și control a infecției Covid-19 la traversarea frontierei de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova:

7.1. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale va stabili lista țărilor cu risc epidemiologic sporit sau scăzut de transmitere a Covid-19, clasificate în zone roșii și verzi. Lista va fi publicată pe paginile oficiale ale Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene și Agenției Naționale pentru Sănătate Publică. Lista țărilor, clasificate în zone roșii și verzi, se va actualiza o dată la 14 zile, în ziua de vineri și va intra în vigoare în ziua de luni a săptămânii următoare.

7.2. Se permite intrarea pe teritoriul Republicii Moldova, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini și apatrizilor care vin din țările clasificate ca zonă verde.

7.3. Persoanele care traversează frontiera de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova și vin din țările clasificate ca zonă verde, nu vor completa Fișa epidemiologică și nu vor fi obligați de a respecta regimul de autoizolare de 14 (paisprezece) zile. În cazul când punctul de pornire este situat într-o țară clasificată ca zonă verde, iar în timpul călătoriei a fost tranzitată țara clasificată ca zonă roșie, inclusiv tranzit aeroportuar, atunci persoana este considerată ca venită din zona roșie, completează fișa epidemiologică și este obligată să respecte regimul de autoizolare de 14 (paisprezece) zile.

7.4. Se interzice intrarea pe teritoriul Republicii Moldova, prin punctele de 7 trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini și apatrizilor care vin din țările clasificate ca zonă roșie cu următoarele excepții:

7.4.1. membri de familie ai cetățenilor RM;

7.4.2. persoane care posedă o viză de lungă ședere, un permis de ședere sau un document echivalent permisului de ședere eliberat de autorități;

7.4.3. persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de ședere sau un alt document confirmativ, care include invitația și/sau contractul încheiat cu o persoană juridică rezidentă în Republica Moldova;

7.4.4. elevii/studenții, care urmează să susțină examene de admitere sau de finalizare a studiilor, care merg la studii în unități/instituții de învățământ pe teritoriul Republicii Moldova sau peste hotare, sau care se deplasează pentru activități legate de finalizarea/organizarea/desfășurarea studiilor, cu prezentarea documentelor confirmative. Excepția se aplică și pentru reprezentantul legal sau însoțitorul desemnat prin declarație de către reprezentantul legal;

7.4.5. membrii familiilor cetățenilor străini care au permis de ședere în Republica Moldova;

7.4.6. cetățeni străini care activează în calitate de cadre didactice în Republica Moldova;

7.4.7. posesorii pașapoartelor diplomatice, de serviciu, oficiale și speciale și altele asimilate acestora, precum și titularii documentelor de călătorie tip Laissez– Passer eliberate de către Organizația Națiunilor Unite, inclusiv membrii familiilor personalului misiunilor diplomatice și consulare și organizațiilor/misiunilor internaționale acreditate în Republica Moldova și/sau personalul implicat în asigurarea ajutorului umanitar;

7.4.8. persoane în tranzit, inclusiv cei repatriați ca urmare a acordării protecției consulare. Itinerarul tranzitării va fi stabilit de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră;

7.4.9. persoane care călătoresc din motive de sănătate și umanitare, inclusiv însoțitorul, după caz (cu prezentarea documentelor confirmative);

7.4.10. lucrătorii transfrontalieri care intră în regim de mic trafic în Republica Moldova din România sau Ucraina, care fac dovada raporturilor contractuale cu agenți economici din Republica Moldova;

7.4.11. conducătorii auto și personalul de deservire a mijloacelor de transport, care efectuează transportarea mărfurilor și ai mijloacelor de transport persoane contra cost care au mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, echipajele și personalul de deservire ale aeronavelor/navelor, precum și brigăzile și personalul de deservire ale garniturilor de tren;

7.4.12. observatori internaționali la alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova, reprezentanți ai organizațiilor internaționale, ai guvernelor statelor străine, ai organizațiilor neguvernamentale din străinătate, precum și experți internaționali în domeniul electoral, acreditați de către Comisia Electorală Centrală;

7.4.13. jurnaliști străini, acreditați în calitate de corespondenți permanenți în Republica Moldova de către Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene.

7.5. Persoanele care traversează frontiera de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova, și vin, direct sau în tranzit, din țări clasificate ca zonă roșie, vor completa, în mod obligatoriu fișa epidemiologică, precum și vor semna declarația pe 8 propria răspundere de a respecta regimul de autoizolare de 14 (paisprezece) zile, în locurile determinate.

7.6. Excepție de la prevederile subpunctului

7.5. Se stabilește pentru următoarele categorii de persoane, în cazul în care nu prezintă semne clinice de infecție respiratorie sau stare febrilă, respectiv, nu sunt obligați să respecte regimul de autoizolare de 14 (paisprezece) zile în locurile determinate:

7.6.1. conducători auto și personalul de deservire a vehiculelor rutiere de transport marfa și a vehiculelor rutiere de transport de persoane contra cost care au mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, echipajele și personalul de deservire ale aeronavelor/navelor și brigăzile și personalul de deservire ale garniturilor de tren;

7.6.2. persoane care călătoresc din motive de sănătate sau umanitar, inclusiv însoțitorul, după caz (cu prezentarea documentelor confirmative);

7.6.3. elevii/studenții, care urmează să susțină examene de admitere sau de finalizare a studiilor, care merg la studii în unități/instituții de învățământ pe teritoriul Republicii Moldova sau peste hotare, sau care se deplasează pentru activități legate de finalizarea/organizarea/desfășurarea studiilor, cu prezentarea documentelor confirmative. Excepția se aplică și pentru reprezentantul legal sau însoțitorul desemnat prin declarație de către reprezentantul legal;

7.6.4. persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de ședere sau un alt document confirmativ, care include invitația și/sau contractul încheiat cu o persoană juridică rezidentă în Republica Moldova;

7.6.5. persoanele care călătoresc în străinătate în interes profesional și la revenire în țară prezintă confirmarea delegării în străinătate din numele persoanei juridice rezidente a Republicii Moldova și contractul încheiat cu agentul economic din străinătate sau ordin de delegare emis de instituțiile publice ale Republicii Moldova;

7.6.6. lucrătorii transfrontalieri care intră în Republica Moldova din România sau Ucraina, precum și cei din Republica Moldova angajați ai agenților economici din țările menționate, care fac dovada raporturilor contractuale cu agenții economici respectivi;

7.6.7. posesorii pașapoartelor diplomatice, de serviciu, oficiale și speciale și altele asimilate acestora, precum și titularii documentelor de călătorie tip Laissez– Passer eliberate de către Organizaţia Naţiunilor Unite, inclusiv membrii familiilor personalului misiunilor diplomatice și consulare și organizațiilor/misiunilor internaționale acreditate în Republica Moldova și/ sau personalul implicat în asigurarea ajutorului umanitar;

7.6.8. persoane în tranzit;

7.6.9. observatori internaționali la alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova, reprezentanți ai organizațiilor internaționale, ai guvernelor statelor străine, ai organizațiilor neguvernamentale din străinătate, precum și experți internaționali în domeniul electoral, acreditați de către Comisia Electorală Centrală;

7.6.10. jurnaliști străini, acreditați în calitate de corespondenți permanenți în Republica Moldova de către Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene.

8. Se admite organizarea întrunirilor în masă cu caracter unic, cu participarea unui număr mai mic de 50 de persoane, cu respectarea măsurilor de sănătate publică 9 și cu întocmirea obligatorie de către organizatori a listei de evidență epidemiologică a evenimentului, după modelul (nume, prenume, IDNP, număr de telefon, adresă email, adresă de domiciliu). Întrunirile nu pot fi organizate în adiacentul instituțiilor publice, de învățământ, spitalelor sau altor locuri cu risc sporit de infecție.

9. Se admite organizarea întrunirilor/reunirilor în grup, cu participarea unui număr mai mic de 50 de persoane, cu respectarea măsurilor de sănătate publică și a Instrucțiunii privind prevenirea infecției COVID-19, conform Anexei nr. l la Hotărîrea nr. 21 din 24 iulie 2020 a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică.

10. Se admite organizarea și desfășurarea evenimentelor festive, cu caracter unic, în unitățile de alimentație publică, cu participarea unui număr mai mic de 50 de persoane, cu respectarea măsurilor de sănătate publică și a Instrucțiunii privind prevenirea infecției Covid-19 la desfășurarea evenimentelor festive în unitățile de alimentație publică.

11. Instrucțiunile, măsurile, recomandările, ghidurile specifice de desfășurare a activității în contextul epidemiologic COVID-19, aprobate prin Hotărârile Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică nr. 11-13, nr. 14, nr. 16 – 17, nr. 21, nr. 23- 24, nr. 26, nr. 29, nr. 31 cu modificările ulterioare, se aplică în continuare.

12. Se recomandă Comisiilor electorale de circumscripție să coordoneze instituțiile/edificiile preconizate pentru organizarea scrutinului electoral cu Comisiile teritoriale extraordinare de sănătate publică întru asigurarea respectării măsurilor de sănătate publică, prevăzute în Anexă la Hotărîrea nr. 24 din 12 august 2020 a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică.

13. Se recomandă, după posibilitate, organizarea activității birourilor electorale/secțiilor de votare în alte instituții/edificii decât instituțiile de învățământ, reieșind din situația epidemiologică prin infecția cu Covid-19.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.9400 -1.0726%
USD USD 17.0377 -0.0575%
RUB RUB 0.2144 -3.9427%
RON RON 4.0899 -1.0715%
UAH UAH 0.5990 -0.5149%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile