Logo Realitatea.md

Ce riscă jucătorii Coreei de Nord după ce au fost eliminați din Cupa Asiei? Pedepsele lui Kim Jong-un

14 Ianuarie 2019, 15:36 // SPORT

Echipa Coreei de Nord a pierdut în fața Qatarului la Cupa Asiei. Viitoarea gazdă a Mondialului din 2022 s-a impus cu 6-0, iar Almoez Ali Abdulla a fost omul partidei, înscriînd patru goluri, transmite Digisport.

Foto: qfa.qa

Astfel, nord-coreenii sunt deja eliminați din competiție, după ce în primul meci din grupă au pierdut cu scorul de 4-0 în fața Arabiei Saudite. În aceste condiții, codașii grupei se pot aștepta la pedepse aspre, asta pentru că în Coreea, înfrângerile usturătoare sunt foarte greu de tolerat, în special de către dictatorul Kim Jong-un. 

Un exemplu elocvent în acest sens îl reprezintă un episod din 2010, când fotbaliștii echipei naționale de fotbal a Coreei de Nord au fost pedepsiți de către dictator, în urma parcursului modest de la Campionatul Mondial din Africa de Sud. Timp de 6 ore, jucătorii au fost ținuți în picioare într-o piață din capitala Phenian de către ministrul sportului, care i-a criticat foarte dur și i-a umilit sub ochii trecătorilor. Cât despre selecționerul de la acea vreme, acesta a fost exclus din partid și a fost trimis să lucreze în mină. 

Frica, principalul stimulent al jucătorilor Coreei de Nord

Coreea de Nord a avut înfrângeri pe linie la Cupa Mondială din 2010. 2-1 cu Brazilia, 7-0 cu Portugalia și 3-0 în fața Coastei de Fildeș. În urma acestui episod, președintele FIFA a demarat o anchetă, însă investigația a fost închisă la scurt timp, după ce acuzațiile au fost considerate nefondate.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3177 0.0637%
USD USD 17.1340 0.0105%
RUB RUB 0.2567 0.3126%
RON RON 4.0757 0.1327%
UAH UAH 0.6292 0.0159%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile