Logo Realitatea.md

Ce urmează după decizia Curții de Apel privind validarea mandatului de primar al lui Andrei Năstase

08 Octombrie 2019, 19:18 // Alegeri

Curtea de Apel Chișinău a casat azi decizia emisă de judecătoarea Rodica Berdilo de anulare a rezultatelor alegerilor locale noi din 20 mai și 3 iunie 2018 și a luat o altă decizie prin care a validat mandatul de primarul general al municipiului Chișinău al lui Andrei Năstase. Având în vedere distanța mică până la alegerile locale ordinare din 20 octombrie, multă lume a rămas confuză cu privire la ce urmează.

Solicitat de Ziarul de Gardă, membrul Comisiei Electorale Centrale (CEC), Maxim Lebedinschi, a declarat că prin decizia luată astăzi de magistrați, Andrei Năstase poate exercita funcția de primar general până la validarea noului primar al municipiului, care va fi ales în urma alegerilor din 20 octombrie.

„Dacă domnul Năstase va decide în continuare să candideze la funcția de primar al capitalei, dumnealui urmează să se suspende din funcția de primar. Totodată, în termen de 30 de zile, domnul Năstase trebuie să decidă dacă rămâne în funcția de primar general sau cea de ministru al afacerilor interne”, a declarat Maxim Lebedinschi.

Totodată, cu o reacție la decizia Curții de Apel și efectele acesteia a venit și staff-ul candidatului Dumitru Țîra la funcția de primar general al capitalei din partea PPEM. Potrivit acestuia, „din ministru de interne suspendat”, Andrei Năstase se transformă în „primar suspendat”.

Efectele deciziei de astăzi a Curții de Apel, potrivit staff-ului lui Dumitru Țîra, sunt:

  1. Andrei Năstase ocupă poziția de primar al capitalei din data de 8 octombrie 2019, până la validarea mandatului noului primar al municipiului Chișinău;
  2. Andrei Năstase se suspendă din postul de primar, deoarece el este înregistrat în lista candidaților la alegerile locale din 20 octombrie 2019;
  3. Felicitări cu instanțele de judecată dezoligarhizate
  4. Zâmbește, e gratis. Alegerile continuă!

Vedeți și: Habemus primar de capitală! Curtea de Apel Chișinău a casat decizia judecătoarei Berdilo și a validat mandatul lui Năstase (DOC)

Hotărârea de neînregistrare a lui Codreanu la șefia capitalei, anulată de Curtea de Apel! „Solicit convocarea CECE pentru a fi înregistrați”

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3105 -0.3010%
USD USD 17.3835 0.1833%
RUB RUB 0.2717 -0.2203%
RON RON 4.0570 -0.3194%
UAH UAH 0.6957 0.2883%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile