Logo Realitatea.md

Cea de-a 72-a ediție a premiilor Emmy se va desfășura doar în online

19 Septembrie 2020, 16:20 // Life

Evenimentul echivalent Oscarurilor pentru producţiile de televiziune, se va desfăşura duminică în cadrul unui show sută la sută virtual. Acest lucru fiind o premieră la Hollywood de la debutul pandemiei.

Industria divertismentului a fost bulversată în ultima perioadă, lucru confirmat și de anularea tuturor filmărilor din California pe perioada măsurilor de închidere şi izolare, relatează Agerpres.

Evenimentul va avea loc într-o sală goală, fără covor roșu și celebrități. Comedianul Jimmy Kimmel va prezenta duminică seară, la Los Angeles, Gala Premiilor Emmy, iar actorii, regizorii şi producătorii nominalizaţi vor afla numele laureaților chiar aflându-se în propriul domiciliu.

Pentru a transforma evenimentul în unul deosebit, participanții au fost îndemnați să renunțe la ținutele pompoase în favoarea pijamalelor. 

„De ani de zile, numărul celor care urmăresc ceremonia este în scădere. Aceasta este ocazia de a schimba lucrurile, de a avea o ceremonie ca niciodată", relatează Libby Hill, specialista în Emmy din cadrul redacţiei publicaţiei online IndieWire.

Miniseria de televiziune "Watchmen" porneşte ca favorită cu 26 de nominalizări la premii, iar universul sumbru şi haotic în care se desfăşoară acţiunea reflectă extraordinar de bine atmosfera generală din cursul acestui an.

Printre candidaţii la premii se numără producţia „The Crown", consacrată familiei regale britanice, precum şi „The Mandalorian", prima serie de televiziune a cărei acţiune se desfăşoară în universul „Star Wars".

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.9400 -1.0726%
USD USD 17.0377 -0.0575%
RUB RUB 0.2144 -3.9427%
RON RON 4.0899 -1.0715%
UAH UAH 0.5990 -0.5149%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile