Logo Realitatea.md

Ceban îl demite pe pretorul sectorului Botanica. „Lucrurile nu mai pot continua așa”

29 Octombrie 2020, 13:29 // Societate

După o vizită inopinată în sectorul Botanica, primarul capitalei a decis să-l demită din funcție Boris Prepeliță și i-a cerut pretorului să depună cererea până la finalul zilei. „În sectorul pe care îl gestionează e un haos total și o mizerie, ce depășește limitele bunului simț”, a declarat Ceban.

Foto: facebook.com/i.ceban.public

„Într-o vizită inopinată am constat, astăzi, ineficiența conducerii Preturii Botanica, chiar dacă au fost multe avertismente anterior. Am cerut domnului Prepeliță ca până diseară să prezinte CEREREA de DEMISIE. Până la numirea noului Pretor, interimatul funcție va fi ocupat de Diana Guba consilier în cabinet, care face parte din echipa mea, la Primăria Chișinău”, a anunțat Ceban pe pagina sa de Facebook.

Primarul a solicitat în termen de maxim 10 zile să îi fie prezentată lista proiectelor ce trebuie de realizat pe următorii ani.

„Am fost la subterana de la Dacia, intersecție cu Decebal. Aici de 3 luni de zile se negociază cu Partidul Șor, pentru a fi reabilitată. Ceea ce vreau să menționez, lucrurile nu trebuie să fie întârziate, iar acest fapt vreau să îl aduc la cunoștință către toate Preturile capitalei. Noi am propus 3 subterane să fie reparate de către Partidul Șor, aici este prima plus scările de la intrare. Dacă vor cădea de acord să fie reabilitate și celelalte două, noi suntem deschiși. Invităm fiecare fracțiune să participe, să coparticipe la reabilitarea obiectelor publice din capitală. Înțelegerea prealabilă a fost, însă proiectul nu a fost definitivat. A fost solicitarea să fie vederile panoramice ale Orheiului Vechi sau tematica Aeriană, ambele propuneri sunt acceptabile, rămâne la discreția arhitecților. Vom discuta astăzi subiectul”, a mai scris Ceban pe Facebook.

  R LIVE TV
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.5541 0.2228%
USD USD 17.2383 0.0546%
RUB RUB 0.2261 -0.7898%
RON RON 4.2182 0.2329%
UAH UAH 0.6047 -0.1651%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile