Logo Realitatea.md

CEC modifică Regulamentul privind finanțarea partidelor. Donațiile în numerar, limitate

19 Iunie 2019, 09:09 // Economie

Donatorii partidelor politice vor putea face donații în numerar în sumă totală ce nu depășește trei salarii medii pe economie. Aceasta este una dintre modificările în Regulamentul privind finanțarea activității partidului, aprobate de Comisia Electorală Centrală.

Captare video

„Donatorii pot face donații către partide politice în numerar în sumă de până la 3 salarii medii pe economie stabilite pentru anul respectiv, iar donațiile care depășesc această limită se vor face exclusiv prin operațiuni bancare”, a spus Veaceslav Agrigoroae, secretarul CEC.

O altă modificare ține de suma donațiilor care va implica fiscul. Dacă înainte Comisia Electorală Centrală înainta Inspectoratului Fiscal Principal de Stat de pe lângă Ministerul Finanțelor un demers privind verificarea provenienței donațiilor, ce depășesc suma de 75 de mii de lei, în prezent vor di verificate sumele ce depășesc 12 salarii medii pe economie.

Sergiu Gurduza s-a abținut de la vot întrucât era nemulțumit de faptul că nu va fi indicat locul de muncă al donatorilor partidelor politice.

„Aprobăm norme bune dar scăpăm ce mai important element. În condițiile în care nu s-a susținut propunerea ca locul de muncă al donatorilor să fie public, mă voi abține de la susținere acestui proiect”, a menționat Sergiu Gurduza.

Modificarea regulamentului privind finanțarea activității partidelor politice a fost propusă în vederea majorării gradului de transparență a procesului de finanțare.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.7527 -0.2595%
USD USD 17.6166 -0.2062%
RUB RUB 0.2797 -0.5688%
RON RON 4.1748 -0.2199%
UAH UAH 0.6762 -0.7340%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile