Logo Realitatea.md

CEDO condamnă interceptarea comunicaţiilor de serviciile secrete britanice. „Metodele au încălcat dreptul la viaţa privată"

13 Septembrie 2018, 23:20 // În lume

Metodele utilizate de Serviciul guvernamental britanic de informaţii (GCHQ) în interceptarea telecomunicaţiilor au încălcat viaţa privată, fără a oferi suficiente garanţii de securitate, a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), informează cotidianul The Guardian.

Foto Simbol

Însă instanţa judiciară de la Strasbourg a stabilit că acţiunea GCHQ de a face schimb de informaţii digitale cu servicii secrete străine nu a fost ilegală.

Este vorba de prima contestare majoră a legalităţii acţiunilor serviciilor britanice de informaţii de interceptare masivă a comunicaţiilor, după dezvăluirile făcute de activistul pentru transparenţă Edward Snowden.

Acuzaţiile au fost formulate pe baza reclamaţiilor depuse de o asociaţie de 14 grupuri pentru drepturile omului, pentru protejarea vieţii private şi de jurnalişti. Printre organizaţiile care au contestat tehnicile de interceptare se numără Amnesty International, Liberty, Privacy International şi Big Brother Watch.

Judecătorii CEDO au stabilit că metodele de interceptare folosite de GCHQ încalcă Articolul 8 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului, care garantează dreptul la viaţa privată.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3137 0.0000%
USD USD 17.0729 0.0000%
RUB RUB 0.2568 0.0000%
RON RON 4.1402 0.0000%
UAH UAH 0.6145 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile