Logo Realitatea.md

CEDO i-a dat dreptate activistului Anatol Mătăsaru în cazul protestului de la PG: ”I-a fost lezat dreptul la libera exprimare”

15 Ianuarie 2019, 17:23 // Societate

Activistul Anatol Mătăsaru, cunoscut pentru protestele sale excentrice, a obținut câștig de cauză la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în cazul protestului de la Procuratura Generală (PG). CEDO a constatat în unanimitate violarea Articolul 10 (libertatea de exprimare) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, instanțele judecătorești depășind ceea ce ar fi însemnat o restricție „necesară” a libertății de exprimare a reclamantului.  

Potrivit Asociației Juriștii pentru Drepturile Omului, Anatol Mătăsaru urmează să primească două mii de euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.

Amintim că pe 29 ianuarie 2013, de ziua profesională a Procuraturii, Mătăsaru a organizat un protest în faţa Procuraturii Generale cu scopul de a atrage atenţia publică la corupţie şi controlul exercitat de politicieni asupra PG. Protestul a început prin instalarea a două sculpturi masive de lemn pe scările Procuraturii. Prima sculptură reprezenta un penis erect cu o imagine feţei unui politician de rang înalt (n.r. Marian Lupu). Sculptura avea o curea-fular alb şi o cravată şi măsura doi metri. A doua sculptură reprezenta o vulvă largă cu desenele a câţiva procurori de rang înalt. La scurt timp, poliţia a înlăturat sculpturile şi l-a dus pe reclamant la secţia de poliţie.

Ulterior, în 2015, reclamantul a fost găsit vinovat de huliganism şi a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. Instanţele naţionale au constatat că sculpturile prezentate în loc public sunt obscene şi asemuirea oficialilor publici cu organele genitale au depăşit limitele criticii acceptabile. De asemenea, au luat în consideraţie că amenzile anterioare pentru acte similare nu au avut efect. El a declarat recurs, invocând că sculpturile sunt o formă de exprimare artistică şi că sancţiunile sunt deosebit de aspre, recursul fiind respins.

Invocând articolul 10, libertatea de exprimare, reclamantul a pretins că concluzia instanţelor privind vinovăţia acestuia de crima imputată în loc de contravenţia administrativă a fost aspră şi a urmărit descurajarea de la protestele viitoare.

Curtea a hotărât că constatarea violării constituie în sine o satisfacţie echitabilă suficientă şi nu a acordat despăgubiri morale. Ea a acordat reclamantului suma de 2.000 euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.  

Activistul Anatol Mătăsaru a fost implicat în numeroase proteste împotriva pretinselor acte de corupţie şi abuz comise de ofiţeri de poliţie, procurori şi judecători.

Citeste tot despre: Anatol Mătăsaru, CEDO, protest
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.2824 0.3017%
USD USD 17.5159 0.4652%
RUB RUB 0.2724 -0.0734%
RON RON 4.0479 0.2824%
UAH UAH 0.7202 1.1091%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile