Logo Realitatea.md

Cei mai buni lucrători medicali, premiați la Gala Premiilor în Sănătate

12 Aprilie 2019, 07:24 // Societate

12 laureați ai celei de-a VI-a ediții a Galei a Premiilor în Sănătate și-au ridicat trofeul în cadrul unei ceremonii festive desfășurate la un hotel din capitală, joi, 11 aprilie. Cei mai buni lucrători în sănătate au fost selectați dintr-o listă de 60 de echipe și persoane.

În premieră, în acest an a fost introdusă o nouă categorie în lista de nominalizări, și anume „Performanțe și inovații în medicină”, premiu care i-a revenit Larisei Crinceanscaia, doctor habilitat în științe medicale, șefa Secției reanimare și terapie intensivă nou-născuți la Institutul Mamei și copilului.

Captură: Privesc.eu

Potrivit Larisei Crivceanscaia, în secția pe care o conduce, circa 80% din nou-născuți sunt copii născuți prematur. Personalul medical din secție fiind primii care iubesc acei copii și tot ei sunt cei care dau o speranță părinților acelor copii, transmite IPN.

Trofeul pentru întreaga carieră medicală a fost decernat doctorului în științe medicale, șefului Catedrei medicină de familie la Universității de Stat de Medicină și Farmacie, Grigore Bivol. Pentru performanță în activitatea didactică a fost premiată Natalia Cherdivarenco, profesor universitar și șef de catedră în cadrul aceleiași universități. Natalia Cherdivarenco activează în cadrul USMF încă din 1951.

Cea mai bună echipa a medicului de familie este cea a Oficiului medicului de familie Bălășești, Sângerei, condusă de Elena Neaga. Cel mai performant management al instituției medicale a fost asigurat pe parcursul anului 2018 de Valerii Savciuc, director la Centrul de Medicină Legală. Potrivit lui, „în spatele premiului este o muncă enormă a unui întreg colectiv al Centrului de Medicină Legală”.

Cea mai bună echipă de asistenți medicali este echipa Centrului Național de Transfuzie a Sângelui, iar cea mai bună echipă și respectiv secție spitalicească a fost desemnată Secția de Microchirurgie din cadrul Institutului de Medicină Urgentă. Secția este formată din 9 medici specialiști și 5 medici rezidenți, fiind condusă de conferențiarul universitar, Anatolie Calistru. Potrivit medicului, echipa pe care o conduce „24 de ore din 24 este la straja sănătății oamenilor și duce faima microchirurgiei peste hotare”. Medicul a remarcat că anume peste hotare colegii săi sunt și apreciați.

Cea mai bună echipă în promovarea sistemului asigurării obligatorii de asistență medical (AOAM ) este Sergiu Negritu, șeful Direcției economie și finanțe din Cadrul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM) și Angela Voronin, șefa Direcței trezorerie de stat din cadrul Ministerului Finanțelor. Cea mai reușită activitate în domeniul sănătății publice a fost desfășurată de Unitatea de Coordonare a Programului național de prevenire și control a infecției HIV SIDA și infecțiilor cu transmitere sexuală.

Silvia Radu, ministra sănătății, muncii și protecției sociale, a recunoscut că în sistemul moldovenesc de sănătate există lacune și că este necesară multă muncă pentru ca medicina să corespundă standardelor europene. Schimbarea acestuia fiind posibilă doar prin eforturile comune a tuturor celor responsabili de sănătate. Ministra a mai spus că își dorește ca imaginea medicului în societate să fie reabilitată, pentru că ei o merită. „Din păcate sunt atacați de presă și pe rețele de socializare chiar dacă mulți dintre medici își fac conștiincios munca”, a mai spus Silvia Radu.

Concursul „Gala Premiilor în Sănătate 2019”, s-a desfășurat în perioada 01-25 martie, anul curent. Fiecare candidat a fost evaluat de către un juriu de specialitate în baza mai multor criterii de performanță.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3507 0.4897%
USD USD 17.4143 -0.2926%
RUB RUB 0.2721 0.1104%
RON RON 4.0695 0.4864%
UAH UAH 0.7026 -0.1137%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile