Logo Realitatea.md

Cel puțin o persoană ar fi testată pozitiv la COVID 19 în Parlament, afirmă o deputată PPDA

08 Aprilie 2020, 08:28 // Politica

Deputata Platformei DA Arina Spătaru afirmă că deputați au primit ieri, 7 aprilie, un mesaj din partea secretariatului Parlamentului Republicii Moldova prin care au fost avertizați că în Parlament ar exista mai multe persoane testate pozitiv la COVID-19. Politiciana precizează că despre acest lucru s-ar fi știut încă de săptămâna trecută, atunci când deputații din PSRM și PDM nu s-au prezentat la ședința Parlamentului, notează IPN.

„Săptămâna trecută, când doamna președintă a Parlamentului ne-a invitat pe noi toți în ședința plenară, se pare că lucrurile nu prea erau bune. De ce? Pentru că astăzi am aflat printr-un mesaj sec a secretarului, domnul Albu (Adrian Albu, secretar general – n.r), că noi avem în Parlament cel puțin o persoană care este testată pozitiv cu COVID-19. Întrebare, domnule Leucă, din acest considerent nu ați venit la ședința plenară? Pentru că ați știu că avem persoane bolnave în Parlament? Doamna Ruxanda Glavan a recunoscut că nu a vrut să-și expună colegii, viața ei, familia ei. Ce fac eu, domnule Leucă, care am trei copii? Cum mă simt eu? Ne-ați avut de proști”, s-a adresat Arina Spătaru deputatului PDM Ion Leucă, alt participant al emisiunii „Cutia Neagră” de la postul de televiziune TV8.

Întrebat dacă ședința Parlamentului ar putea avea loc în regim online, deputatul PSRM Vasile Bolea spune că pentru aceasta trebuie modificat regulamentul Parlamentului. Comisia Juridică se va întruni astăzi, 8 aprilie, pentru a testa lucru în regim online.

Pentru ca ședința Parlamentului să fie organizată online, trebuie făcute modificări în regulamentul Parlamentului. Colegii din IT am văzut că lucrau în sala plenului pentru a monta dispozitivele respective în așa mod ca să asigure, eventual, o asemenea ședință”, a menționat deputatul socialist.

Deputatul nu a putut oferi o dată exactă în care aleșii poporului s-ar întruni în ședință, însă a precizat că acest lucru ar putea avea loc în viitorul apropiat.

Amintim că, ședința Parlamentului din 2 aprilie la care Guvernul urma să prezinte proiectul de lege pentru care și-a angajat răspunderea nu a întrunit cvorum. În plenul legislativului nu s-au prezentat deputații din Partidul Socialiștilor și cei din Partidul Democrat.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4833 -0.2795%
USD USD 17.3920 -0.2792%
RUB RUB 0.2515 -0.7106%
RON RON 4.0272 -0.2551%
UAH UAH 0.6518 -0.2754%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile