Logo Realitatea.md

Cele mai severe sancțiuni din lume: Cei care nu poartă măști în Qatar pot ajunge la închisoare

17 Mai 2020, 16:15 // În lume

Qatarul a început de duminică să aplice sancţiunile cele mai severe din lume împotriva persoanelor care nu poartă mască de protecţie în public, pedepsele putând ajunge până la 3 ani de închisoare, transmite Agerpres.

Foto: thepeninsulaqatar.com

Guvernul a decis că este obligatorie purtarea de măşti de protecţie în public, începând de duminică şi „până la noi ordine”. Contravenienţii pot fi sancţionaţi cu până la 3 ani de închisoare şi 200.000 de riali (aproape 51.000 de euro) amendă.

Micul stat din Golf a raportat până acum aproape 30.000 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, adică 1,1% din totalul de 2,75 milioane de locuitori, şi 15 decese.

Potrivit autorităţilor, adunările de familie din timpul lunii Ramadanului ar putea favoriza transmiterea virusului.

În Qatar, restaurantele, sălile de cinema, centrele comerciale au fost închise, dar şantierele de construcţii - mai ales cele având legătură cu Cupa Mondială la fotbal din 2022 - au fost menţinute în activitate, cu respectarea regulilor de distanţare fizică şi purtarea obligatorie a măştii din 26 aprilie.

Purtarea măştilor a devenit obligatorie acum în aproximativ 50 de ţări.

În Maroc, persoanele care nu respectă această obligaţie riscă până la 3 luni de închisoare şi 120 de euro amendă, iar în Ciad, până la 15 zile de detenţie.

Citeste tot despre: măști în public, Qatar, sancțiuni
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4009 0.0000%
USD USD 17.6277 0.0000%
RUB RUB 0.2486 0.0000%
RON RON 4.0060 0.0000%
UAH UAH 0.6555 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile