Logo Realitatea.md

Cetățenii asigurați medical vor beneficia de încă 5 noi medicamente compensate

10 Iulie 2020, 12:41 // Societate

Persoanele asigurate vor beneficia începând de astăzi, 10  iulie, de mai multe medicamente compensate.  Prin Ordinul comun al Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale şi Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, din data de 23 iunie curent, lista medicamentelor compensate din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală (AOAM) a fost completată cu cinci denumiri comune internaționale. Ordinul respectiv a fost publicat astăzi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Astfel, în listă au fost incluse montelukastum pentru tratamentul astmului bronșic la copii,  bilastinum pentru tratamentul epidermolizei buloase, ferri III hydroxidum polymaltosi complexum pentru tratarea anemiei la gravide, toate cu rata de compensare 100%. Cu rata medie de 70% va fi compensat losartanum+hydrochlorthiazidum, preparat destinat maladiilor cardiovasculare.

În aceeași listă a fost introdus și medicamentul cefaclorum, care va fi utilizat în staționarul de zi, din data reluării activității acestuia, pentru tratarea pneumoniei comunitare și a bronșitei. Acesta va fi compensat în proporție de 100% pentru copii și de 70% în cazul adulților.

O altă modificare făcută în lista preparatelor compensate se referă la extinderea numărului de maladii pentru care vor fi prescrise medicamente compensate. Prin urmare, în tratamentul bolii de reflux gastro-esofagian, în staţionarul de zi, din data reluării activității acestuia, va fi utilizat preparatul famotidinum, compensat în proporție de 70% pentru adulți și de 100% pentru copii. Totodată, pentru tratamentul de lungă durată al pacienților cu infarct miocardic cu fibrilaţie atrială va fi prescris clopidogrel, compensat la nivel de 50%.

În același timp, în cazul anumitor maladii vor fi prescrise și alte preparate din lista celor compensate. Astfel, în tratamentul de durată al tulburărilor hepatobiliare asociate cu fibroză chistică la copii va putea fi prescris și acidum ursodeoxycholicum în suspensie orală.

Totodată, 16 denumiri comune internaționale din lista preparatelor compensate au fost completate cu doze și forme farmaceutice noi, ceea ce va permite creșterea accesului pacienților la scheme noi de tratament, ajustarea dozelor și modului de administrare a medicamentelor conform necesităților reale ale pacienților, sporirea prescrierii raționale a medicamentelor, creșterea aderenței și complianței la tratament îndeosebi pentru pacienții cu maladii noncomunicabile și copiii cu vârsta de 0-18 ani.

Menționăm că, începând cu anul 2019, cetățenii pot beneficia în mod gratuit de cel puțin un medicament din cele compensate parţial din fondurile AOAM. Potrivit estimărilor, până la finele anului curent, de medicamentele, dozele și formele noi incluse în lista preparatelor compensate vor beneficia circa 50 de mii de persoane, iar cheltuielile în acest scop vor ajunge la 60 de milioane de lei.

În 2020, pentru medicamente compensate au fost planificate aproximativ 655 de milioane de lei, dintre care peste 265 de milioane au fost alocate în primele 5 luni pentru tratamentul a peste 580 de mii de persoane.

În prezent, lista medicamentelor compensate include 153 de denumiri comune internaţionale şi poate fi găsită la medicul de familie, în farmacii. Aceasta poate fi accesată pe site-ul oficial al MSMPS și CNAM.

Vedeți aici paşii necesari pentru a beneficia de medicamente compensate din fondurile AOAM.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.7864 1.1487%
USD USD 16.7051 0.5641%
RUB RUB 0.2276 0.2202%
RON RON 4.0919 1.1645%
UAH UAH 0.6112 1.2927%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile
20 iul, 14:00 //

LIVE! Ședința Parlamentului, din 20 iulie, privind examinarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Chicu

02 aug, 18:23 //

colaj: realitatea.md Igor Dodon „a uitat” să întoarcă două chipiuri primite în cadrul a două vizite. Unul l-a purtat el, iar altul i l-a dat primei doamne (FOTO)

24 iul, 11:52 //

foto: zdg.md Construcție neautorizată pe Nistru pentru „odihna familiei președintelui Dodon”. Răspunsul Președinției (VIDEO)

13 aug, 10:05 //

Colaj: realitatea.md Ștefan Gațcan, surprins din nou la frontieră pe sensul de intrare în țară, însă fără pază (FOTO)

19 iul, 10:00 //

LIVE! Protest în centrul capitalei. Se cere demisia actualei guvernări, în special, a președintelui Igor Dodon

24 iul, 12:57 //

Coincidență?! Comisia Interpol care a refuzat anunțarea lui Plahotniuc în căutare internațională, condusă de „omul lui Plahotniuc”. „Niciun fel de conflict de interese”

10 aug, 13:12 //

(FOTO) Cum vor arăta străzile Bodoni și Pușkin din centrul capitalei, după reabilitarea trotuarelor

05 aug, 12:58 //

Unele episoade din frauda bancară vor fi deferite justiției. Reacția PG în legătură cu zvonurile, precum că „se întâmplă ceva curios” după eliberarea lui Platon

20 iul, 14:19 //

LIVE! Protestatarii se adună în fața Parlamentului unde este examinată moțiunea de cenzură împotriva Guvernului

29 iul, 19:45 //

Un fost viceministru de Externe îi dă replica lui Dodon după ce „l-a rugat” pe omologul său italian să permită intrarea moldovenilor în Italia