


Alegătorii care, în perioada dintre primul și cel de-al doilea tur al alegerilor locale generale, și-au schimbat domiciliul sau reședința vor putea vota în baza acelorași liste electorale, în secțiile de votare conform reședinței existente la data de 20 octombrie curent. Decizia a fost luată de către Comisia Electorală Centrală în cadrul ședinței de astăzi.
Totodată, alegătorii care au depus cerere privind votarea la locul aflării în primul tur de scrutin, își pot exercita dreptul la vot la domiciliu și în turul al doilea, chiar dacă nu au depus repetat cerere în acest sens, cu excepția cazului când au renunțat la acest drept, în aceeași formă în care au făcut solicitarea. Biroul electoral al secției de votare urmează, la adoptarea deciziei de deplasare a urnei mobile, să confirme solicitările care au fost depuse pentru primul tur de scrutin.
Amintim că, pe 3 noiembrie curent, va avea loc al doilea tur de scrutin pentru alegerile locale generale, în cadrul căruia urmează a fi aleși 384 de primari.
![]() |
EUR | 19.2828 | 0.2683% |
![]() |
USD | 17.3212 | -0.1769% |
![]() |
RUB | 0.2742 | 0.4764% |
![]() |
RON | 4.0350 | 0.2659% |
![]() |
UAH | 0.7352 | -0.0408% |
Vezi si alte valute |
Alexandr Stoianoglo a numit un nou procuror-șef interimar al PCCOCS
Ion Sturza: Viorel Morari vrea să scape de răspunderea penală pentru crime împotriva moldovenilor
LIVE! Ședința Parlamentului Republicii Moldova, din 14 noiembrie 2019
(surse) Șeful Procuraturii Anticorupție se pregătește de o confruntare cu Stoianoglo?
LIVE! Ședința Guvernului Republicii Moldova, din 19 noiembrie 2019