
Academia Americană de Film care decernează premiile Oscar intenţionează ca viitoarea gală din 2021 să fie un eveniment cu prezenţă fizică, transmis în direct la televiziune, şi nu o gală organizată online, cu participare prin videoconferinţă, potrivit revistei Variety care citează o sursă din rândul organizatorilor.
Gala premiilor Oscar, care în mod tradițional avea loc în februarie, a fost amânată pentru 25 aprilie 2021, organizatorii sperând că până la primăvară se vor putea deschide cinematografele şi vor putea astfel candida mai multe filme.
Potrivit presei de la Hollywood, organizatorii galei preferă o variantă similară formatului tradiţional, cu invitaţi reuniţi într-o sală de teatru, dar iau în calcul posibilitatea de a reduce numărul participanţilor, scrie Agerpres.
„Oscarurile se vor desfăşura cu prezenţă fizică”, a asigurat un reprezentant al organizatorilor, citat de Variety. Un publicist a confirmat, de asemenea, că în urmă cu câteva zile mai mulţi reprezentanţi ai organizatorilor au vizitat legendarul Dolby Theatre din Hollywood, sediul obişnuit al premiilor, pentru a examina „multiplele opţiuni”. Capacitatea sălii este de maximum 3.400 de persoane.
Academia Americană de Film a fost de acord anul acesta să facă o excepţie: filmele care nu sunt proiectate în cinematografe, dar care urmau să fie lansate, pot deveni candidate graţie internetului. Majoritatea studiourilor au decis totuşi să amâne premierele importante pentru momentul în care situaţia se va ameliora.
Potrivit celor mai recente declaraţii, se pare că Academia înclină spre un eveniment cu public, ce va depinde însă de împrejurările pandemice de la acel moment.
![]() |
EUR | 21.1931 | 0.7076% |
![]() |
USD | 17.5695 | 0.5413% |
![]() |
RUB | 0.2383 | 1.1031% |
![]() |
RON | 4.3455 | 0.6578% |
![]() |
UAH | 0.6315 | 1.2344% |
Vezi si alte valute |
Răspunsul Președinției la acuzațiile lui Dodon legate de „Sputnik V”
Președintele Maia Sandu susține declarații de presă după ședința Consiliului Suprem de Securitate
Cine minte, Dodon sau Durleșteanu? Declarații care se contrazic referitor la candidatura PSRM
Zinaida Greceanîi, în taină în vizită la Moscova, la invitația Ambasadei R. Moldova în Rusia
Maia Sandu nu îl vrea pe Sîrbu la ședința CSS. Deputatului i-a fost interzisă intrarea (VIDEO)
Impozitele achitate de fratele lui Dodon - „secret fiscal”. Alaiba s-a adresat la CCM (VIDEO)
(STOP CADRU) Ce se întâmplă în Parlament, când deputatul Slusari o „scoate din sărite” pe Greceanîi
(FOTO) Maia Sandu pe Instagram, așa cum nu ai mai văzut-o. Unde și-a petrecut președinta weekendul
(VIDEO 18+) O adolescentă lovită cu picioarele și tăvălită pe jos: Pupă mâna
Cine este diplomatul rus, prins cu cei 62 de mii de dolari pe Aeroport și legătura acestuia cu PSRM
Au votat în prima lectură! Vor depune jurământul la inițiativa lui Dodon
Răspunsul Președinției la acuzațiile lui Dodon legate de „Sputnik V”