Logo Realitatea.md

Chicu atacă opoziția: Prin aprobarea în redacția actuală a legii ONG-urilor, unii mari experți vor să lase moldovenii fără țară

01 Iunie 2020, 10:05 // Politica

Premierul Ion Chicu consideră că, prin intermediul actualului proiect al legii cu privire la organizațiile necomerciale votat în prima lectură în 2018, Republica Moldova își va „pierde independența”, iar „moldovenii vor fi lăsați fără țară”.


Foto: Igor Dodon

„Am discutat astăzi despre condiționalitățile UE și avem speranța că vom primi cele două tranșe. Nu renunțăm nici la creditul rusesc. Vedem că deja s-au agitat cei care spun că lucrează în interesul Republicii Moldova. Acordul rusesc era avantajos, era vorba de peste 4 miliarde de lei. Prin iresponsabilitatea de care au dat dovadă, au adus un prejudiciu enorm țării. Grija lor e ca în Moldova să fie cât mai rău. Obiectivul lor e să-i lase pe moldoveni fără de stat”, a declarat astăzi Ion Chicu, după ședința tradițională cu președintele Igor Dodon. La această ședință nu a participat spicherul Zinaida Greceanîi, deoarece Parlamentul este în carantină, aceasta fiind în autoizolare 14 zile.

Ion Chicu a atacat opoziția și în contextul legii privind ONG-urile, care se numără printre condiționalitățile UE pentru a debursa 30 de milioane de euro.

„Noi nu suntem împotriva acestei legi, dar numai nu în redacția actuală. Aceasta nu este acceptabilă așa cum e în această redacție. Prin intermediul acestei legi, Republica Moldova își va pierde independența. Republica Moldova trebuie să dețină controlul tuturor activităților și sper că Parlamentul va ține cont de amendamentele propuse la acest proiect de lege. Ceea ce face opoziția este o încercare de a lichida statul Republica Moldova. Orice moldovean nu ar trebui să se împace cu o asemenea abordare. Eu sper că deputații vor aproba această lege cu amendamentele făcute de către comisia de profil”, a spus prim-ministrul.

Potrivit deputatului PAS, Sergiu Litvinenco, PSRM nu a înaintat amendamente, cu excepția unuia, ce prevede intrarea în vigoare a actualei legi. „Unicul amendament a fost din partea lui Vasile Bolea și a vizat intrarea în vigoare – acesta a propus ca legea să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2021. Atât. Nici un alt amendament care ar fi în măsură să scoată normele care, după cum spun ei, sunt ”împotriva intereselor naționale”, nu a fost înaintat. Și proiectul, între altele, are deja raport final de la Comisia de bază. De aceea, poate totuși e cazul să renunțe să promoveze cu tot dinadinsul dreptul fundației „Din Suflet” a Galinei Dodon de a finanța campania electorală a lui Igor Dodon? Lipsind astfel Republica Moldova și cetățenii ei de 30 de milioane de euro atât de necesari în aceste vremuri grele”, se arată într-o postare pe Facebook a deputatului.

Menționăm că, legea, care prevede activitatea ONG-urilor a fost adoptată în prima lectură încă în anul 2018, pe când erau la guvernare democrații. Ulterior, aceasta a revenit pe agenda parlamentarilor recent, întrucât este una din condiționalitățile Uniunii Europene pentru a debursa Rebublicii Moldova 30 milioane de euro ca ajutor.

Precizăm că, șeful statului, Igor Dodon, a declarat că nu va promulga această lege, iar dacă partenerii din coaliția de guvernare, PDM, vor vota proiectul, atunci vor încălca prevederile acordului semnat între PDM și PSRM.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4633 -0.3436%
USD USD 17.1929 -0.7270%
RUB RUB 0.2429 0.8721%
RON RON 4.0207 -0.3692%
UAH UAH 0.6382 -0.8082%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile