Logo Realitatea.md

Chicu preferă să nu comenteze acuzațiile „Avia Invest”, dar a recomandat ceva. „Aici, nu-i vorba despre politică”

10 Iulie 2020, 21:02 // Societate

Agenția Proprietății Publice (APP) a rezoluționat contractul de concesiune a activelor aflate în gestiunea Î.S. „Aeroportul Internaţional Chişinău” şi a terenului aferent, încheiat cu „Avia Invest”, iar drept efect a solicitat de la „Avia Invest” restituirea Aeroportului Internațional Chișinău. Pe de altă parte, administrația companiei a acuzat Guvernul că minte și susține că ea a făcut investiții conform contractului. Premierul Ion Chicu a preferat să nu comenteze acuzațiile, dar a venit cu o recomandare.

„Compania nu-și îndeplinește obligațiunile contractuale. Ia 180 de zile pentru acțiunile următoare. Nu voi comenta declarațiile unui agent economic. Orice pretenție poate fi examinată în instanță. Aici, nu-i vorba despre politică. APP a prezentat toate argumentele. În cazul în care compania nu este de acord cu ceea ce este stipulat, poate să se adreseze în instanță. Sunt sigur că justiția din Republica Moldova va veni cu decizii întemeiate”, a punctat prim-ministrul.

  • Istoric

La data de 30 august 2013, Agenţia Proprietăţii Publice a încheiat Contractul de concesiune a activelor aflate în gestiunea Î.S. „Aeroportul Internaţional Chişinău” şi a terenului aferent nr. 4/03 cu SRL „Avia Invest”.

Potrivit contractului, concesionarul s-a obligat să garanteze finanțarea concesiunii pe tot termenul contractului în volumul și termenele prevăzute, prin constituirea garanției de bună execuție a contractului, pentru fiecare din etapele de implementare.

SRL „Avia Invest” nu a executat obligațiile contractuale de edificare a obiectivelor concesionale stabilite în Programul investițional atât pentru Etapa I investițională cât și pentru Etapa II, acumulînd restanțe la capitolul investiții în jur de 66.2 mln. EUR.

Pentru etapa a II-a de implementare a concesiunii, garanția de bună execuție a contractului de concesiune a expirat la 31.12.2019, iar SRL „Avia Invest” nu a executat obligația contractuală privind constituirea unei noi garanții de bună execuție în valoare de 1 000 000 EUR.

La data 14.04.2020, Agenția Proprietății Publice a expediat notificarea preliminară nr. 09-056-1714 și a solicitat SRL „Avia Invest” executarea obligaţiilor contractuale privind constituire a garanţiei de bună execuţie a contractului acordîndu-se o perioadă de rezoluție, de 60 de zile, în care SRL „Avia Invest” urma să constituie o garanție valabilă de bună execuție a contractului de concesiune.

SRL „Avia Invest” nu s-a conformat solicitării Agenției Proprietății Publice, urmare a ce SRL „Avia Invest” prin adresarea nr. 09-05-1888 din 06.05.2020 a fost informată repetat despre necesitatea executării obligației contractuală privind constituirea garanției de bună execuție.

În perioada de rezoluție, de 60 de zile de la data recepționării notificării preliminare, acordată prin contract, SRL „Avia Invest” nu a executat obligațiile contractuale, încălcînd grav prevederile contractului de concesiune încheiat la 30 august 2013.

Drept urmare, pentru neexecutarea obligațiunilor contractuale, la data de 8 iulie 2020, APP a rezoluționat contractul de concesiune.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5131 -0.5307%
USD USD 16.5477 -0.2862%
RUB RUB 0.2273 0.7089%
RON RON 4.0364 -0.4734%
UAH UAH 0.5999 -0.0833%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile